De când a preluat guvernarea, Marcel Ciolacu pare pus pe falimentarea mediului privat românesc, compus în cea mai mare parte din firme mici și mijlocii, asupra cărora a declanșat un adevărat tsunami de măriri de taxe și impozite, dar și de impunere a unor condiții de funcționare care nu ajută cu nimic firmele, ba chiar din contra, le obligă să bage bani în buzunarele altora, care ajung să facă afaceri de zeci de milioane de euro, pe spinarea micilor întreprinzători.
E-Factura, sistemul prin care facturile ajung la ANAF, a apărut după ce Ciolacu s-a aruncat vitejește într-o atât de trâmbițată luptă împotriva evaziunii fiscale, care s-a fâsâit în doar câteva zile de controale și descinderi pe la niște firme care ori nu aveau protecție ori și-o pierduseră. De altfel, Ciolacu a deschis mai multe fronturi de așa-zisă luptă cu fel de fel de inamici, care în scurt timp, s-a dovedit a fi doar pregătirea terenului (crearea emoției) pentru niște măsuri ce vor avantaja doar firmele unor ”băieți deștepți”. Și aici amintim doar războiul declarat de premierul PSD, industriei jocurilor de noroc, care s-a răsuflat mai repede decât se termină suta de lei într-un aparat de poker.
Din tot războiul cu evaziunea fiscală, a rămas E-Factura, despre care specialiștii spun că nu are niciun efect asupra evazioniștilor (cine face evaziune, nu facturează), iar alții spun că ar împiedica evaziunea într-o anumită măsură, părerile fiind împărțite.
Ca să convingă poporul că viață fără E-Factura nu există, Guvernul PSD a apelat și la sperietoarea UE. Vezi Doamne, ar fi o obligație prevăzută în PNRR, ceea ce s-a dovedit a fi o minciună sfruntată. În orice caz, toate firmele din România, s-au trezit că sunt obligate peste noapte, să folosească acest sistem.
De fapt, E-Factura miroase de la o poștă a megatun, cum s-a mai dat în România cu ajutorul guvernului, pe banii fraierilor plătitori de taxe și impozite. Și explicăm și de ce:
Ca să poți folosi E-Factura, trebuie mai întâi un program (aplicație) de facturare electronică. În aplicație există un buton pentru E-Factura, dar care nu funcționează decât dacât dacă utilizatorul are un cont pe site-ul ANAF în SPV (Spațiul Virtual Privat).
Ca să te poți înregistra în SPV, trebuie semnătură electronică. Iar semnătura electronică nu se obține gratis, ci se plătește. Și pe bani deloc puțini.
La momentul la care Guvernul Ciolacu a impus E-Factura obligatoriu (măsură anunțată în noiembrie 2023 cu aplicare în timp foarte scurt, de la 1 ianuarie 2024), pe piața semnăturilor electronice existau între 3 și 5 firme foarte cunoscute pe acest domeniu. Ulterior, au mai apărut și altele, dar până s-au mișcat cele nou apărute, este clar că cei mai mulți administratori de firme s-au îndreptat către firmele deja existente pe piață.
O semnătură electronică ajunge să coste aproximativ 50 de euro, în varianta cu valabilitatea cea mai redusă, de un an de zile. Pentru că odată făcută, semnătura electronică nu funcționează la nesfârșit, ci trebuie reînnoită. Cea mai ieftină variantă este de aproape 100 de euro cu valabilitate 3 ani de zile, apoi trebuie reînnoit certificatul, tot contracost (mai jos, oferta de prețuri de pe un site de profil)
Dar, pentru a folosi butonul E-Factura din aplicația de facturare, mai trebuie niște bani. Cea mai ieftină variantă, dar cu număr de operațiuni limitate, este de 15 lei pe lună, adică 180 de lei pe an, aproximativ 40 de euro. Dacă vrei o variantă de mijloc, cum probabil că aleg cele mai multe firme, costă aproape 100 de euro pe an (mai jos, oferta de prețuri din cea mai cunoscută și folosită aplicație de facturare electronică).
Conform datelor obținute de tvmneamt.ro de la Registrul Comerțului, în România existau la 31 decembrie 2023, 1.206.395 de firme, din care 846.459 au depus bilanț pe ultimul an de activitate. Toate aceste firme, indiferent că au depus bilanț sau nu, trebuie să factureze. Prin urmare, ar trebui să aibă la ora asta semnătură electronică (dacă nu, mai au timp până în luna aprilie, când încep să se aplice sancțiuni) plus program de facturare electronică.
Din totalul firmelor din România, la sfârșitul anului trecut, aproximativ 200.000 de firme aveau semnătură electronică. Asta înseamnă că brusc, s-a deschis o piață imensă (mană cerească, așa cum ar spune un cunoscut slujitor al Domnului) pentru cei câțiva mari jucători din domeniu. Un milion de firme s-au văzut obligate de guvern, să apeleze la serviciile lor.
Dacă luăm ca referință cele mai ușoare/ieftine planuri de plată pentru semnătură electronică și pentru programul de facturare, rezultă că la începutul acestui an, firmele din România vor cheltui cam 100 de euro de căciulă pentru serviciile devenite obligatorii. În total, asta înseamnă 100.000.000 de euro (o sută de milioane), bani care vor intra în conturile acestor firme, pentru care premierul Ciolacu a devenit cel mai bun agent de vânzări, sub pretextul combaterii evaziunii fiscale, ca și cum evazioniștii (cei care nu nu plătesc taxe și impozite pentru că nu facturează) s-ar apuca deodată să facă facturi, ba să mai și plătească pentru a le putea emite, doar pentru că a zis Ciolacu că ne ceartă UE dacă nu-i jupuim pe toți înterpinzătorii privați din România.
Și asta nu e tot. Aceste firme au asigurate încasări pe viață dacă nu se revine asupra deciziei iluștrilor guvernanți. În fiecare an, datorită lui Ciolacu, le vor intra în conturi zeci de milioane de euro din taxele pentru reînnoirea certificatelor pentru semnătura digitală și pentru facturare electronică.
Așadar, Guvernul PSD a obligat toate firmele din România să bage niște bani în buzunarele câtorva firme mari, deși ar fi existat alternativă gratis, sau la un preț modic.
Dacă ținea neapărat să pună lucrurile în ordine, și dacă ar fi avut un mimin respect pentru cei din mediul privat, din bugetul de miliarde de euro asigurat tot de mediul privat, Ministerul Finanțelor ar fi putut face prin ANAF, propriul lui sistem de facturare electronică, cu tot cu funcție E-Factura, care s-ar fi putut folosi doar cu user și parolă și gratis. În China, dar și în alte țări, există deja astfel de sisteme asigurate de guverne. În România, unde guvernanții se trezesc dimineața cu digitalizarea în gură și adorm seara visând la beneficiile Inteligenței Artificiale, nu sunt în stare să simplifice viața antreprenorilor. Sau mai degrabă, nu vor.
Această măsură creează și alte cheltuieli pentru mediul de afaceri, dar și numeroase dificultăți. Pentru folosirea E-Factura, trebuie neapărat internet bun, dar și un laptop sau un PC. Sunt administratori de firme (agricultură, zootehnie, comerț în mediul rural) care abia știu să folosească un smartphone, de pe care nu au nicio șansă să utilizeze semnătura electronică și implicit, E-Factura. Aceștia vor trebui acum să dețină un laptop sau PC și să învețe să lucreze pe ele, ceea ce înseamnă alți bani cheltuiți și timp pierdut. Oare vor accepta toți noile condiții, se vor descurca, sau vor prefera să facă mai puține facturi sau niciuna?
Una dintre revendicările agricultorilor la protestele din aceste zile, este renunțarea la E-Factura. Reacția lui Marcel Ciolacu a fost suspect de fermă: ”Aceasta este linia roșie peste care nu putem trece”, le-a răspuns premierul protestatarilor.
Ionut CORFU
Înregistrați în SPV sunt și Pfa-rile, și As. de Proprietari care depun lunar declarațiile fiscale deoarece au angajați cu contracte de munca, toate asociațiile și fundațiile, persoane fizice cu activități independente, inclusiv pensionari, persoane care au ap. inchiriate etc. pe care i-ați omis din articolul dvs. Prin urmare, toți acești cetățeni au plătit și plătesc pentru acea semnatura electronica. Prin urmare banii care merg la stat sunt mult mai mulți!!!
Pentru PFA nu s-a platit semnatura electronica, ai primit cod de la ANAF. O arzi aiurea pe model „unde merge turma merge si magarul”
Helooo,intra și PFA urile și întreprinderile individuale,,,nu se da nici un cod de la ANAF…ai informații greșite,ce fel de cod?…poate la spv persoane fizice…
Cum adică la pfa nu trebuie semnătura electronica?Ba bine că trebuie!În SPV se încarcă facturile B2B ,iar dacă lucrezi în turism, și cele către persoanele fizice care achita cu carduri de vacanță (și sunt multe).Deasemenea in SPV primesti toate facturile de la furnizori(momentan merg in paralel hartie/electronic,dar de la 1 iulie nu va mai exista hartia;De unde iti descarci facturile?).Ca să deschizi SPV pe CUI îți trebuie semnătura electronica,diferit de cel pe CNP unde depui DU .Mai informeaza-te!
Aveți Pfa sa știți ca nu s-a plătit? Ce treaba are cod cu semnatura electronica ? Doamne ferește, vorbiți sa nu adormiți.
Greșești. Am avut cont ca pfa și pentru facturi b2b îți trebuie semnătura.
S-a primit user si parola pe cnp , facturarea se face pe cod fiscal fie ca esti sc ,pf,ii,.Maria stie ce vorveste!!!
Putem să-i urăm lui e-ciolacu multă, multă căldură… până o sa pocnească soricul de pe el.
50 de euro o semnatura electronica , e mizilic pe langa schimbarea asa deodată a caselor de marcat, de acum vreo 2 ani … alea cu conectivitate la Ministerul Finanțelor. Cel puțin 200 euro pe casa de marcat… plus plata anuala a cartelei gsm…asistență, etc
Legat de programe de facturare, astea s au cam adaptat la cerinte si nu iau bani in plus. Eu folosesc Oblio, se trimit automat. Fara bani in plus
Ca sa trimiti e factura din oblio trebuie sa ai acel certificat digital. Certificatul digital iti asigura conectivitatea cu anaf
Cei care nu emit facturi sunt scutiți de la e- factura?
Ești incredibil
Nu sunt scutiți,la rândul lor trebuie sa valideze factura/i primita de la furnizori,tot în spv
Dar are guvernul semnătura electronica ROeID…proiect pe o grămadă de bani făcut de STS, gratuit pentru poporul român.
De ce nu este folosit pentru E-Factura?
Ați uitat costul programului Adobe ,care s-a șmecherit ca deh,dacă toți iau ei de ce nu? Era gratis, pentru pdf cu Adobe reader,dar acum nu mai îl poți folosi pentru depunerea în spv decât dacă ai cont cu abonament la zi
la adobe,și nu e ieftin! În caz contrar ,la depunere îți dă cu semnul exclamării,ceea ce înseamnă că nu s-a înregistrat documentul integral sau e cu virgule… Deci sa vedem cum îl punem pe e-ciolacu în continuare anul asta ca să ne umple sacul și mai și la anu’!
Încercați să nu votați PSD anul acesta și ieșiți la proteste în stradă.
Nu ieșim în strada, nu avem nici un viitor. Copiii voștri vor muri în sclavie și de foame .
Vom avea totalitarismul Ursula și clanul de la Davos.
am inchis PFA ul. Sotia, deja plateste in plus, il va inchide si ea curand.
S-a pornit o prigoana a celor care mai ereau cat de cat independenti. Vor sa depindem numai de straini si de marile lanturi de magazine. Cozile de topor au inhatat puterea!
Vă , rog , cât mă costă să inchid PFA-ul , având in vedere că am facut anul acesta o factură de 500 lei. Mulțumesc !
Sper sa piardă alegerile
Toate așa-zisele inițiative de optimizare au ca motive fie creșterea numărului de funcționari publici care sa plimbe hârtii, fie creșterea venitirilor unor firme sau sau unor categorii profesionale, de exemplu contabili, magistrați, auditori etc. Stat securisto mafiot!
Pe langa toate aceste măgarii băgate cu japca în viața fiecăruia care muncește de dimineața până seara că să își țină o mica afacere pe linia de plutire, de acum care scoate dividende din firma pe lângă cei 8%, ne mai iau în a 10% cass, pe care oricum îl plătim in fiecare luna, cat mai răbdăm, daca nu facem nimic ei consideră că e ok și la anul o sa ne mai mărească taxele, daca au făcut asta acum când e an electoral închipuiți-va ce ne așteaptă în 2025. E timpul să ne trezim. Sa le lăsăm copiilor noștri o țară în care să trăiască decent, nu sa fie sclavii Europei.