Inculpatii din dosarul jafului asupra masinii Postei, de la Bargauani, sunt din nou la un pas de a fi liberi. Tribunalul Neamt a decis arestul la domiciliul pentru toti cei 7 inculpati aflati in stare de arest preventiv. Decizia a fost contestata de procuror, astfel ca situatia se va clarifica la Curtea de Apel Bacau. Este a doua oara cand instanta dispune inlocuirea masurii restrictive, insa magistratii de la Bacau nu au mentinut hotararea tribunalului. Procesul jafului de 23 de miliarde de lei vechi, din vara anului 2013, continua cu un nou termen luna viitoare. Magistratii administreaza mai multe probe pentru a stabili in final daca inculpatii, alti 5 fiind in stare de libertate, sunt sau nu cei care au atacat masina Postei la Bargauani si au furat banii de pensii. Aceiasi inculpati mai sunt acuzati in acest dosar de doua talharii, in acelasi an, comise la un un schit de calugari din Vatra Dornei si asupra staretului Manastirii Bisericani. Bunurile lor, case, limuzine, sunt sub sechestru instituit de DIICOT Neamt, iar acuzatiile sunt grave, de la constituirea in grup infractional organizat, la talharie calificata si lipsire de libertate.