Fosta senatoare PSD de Neamț, Emilia Arcan, a ajuns aliata AUR Neamț. După ce a plecat din PSD, Emilia Arcan e trecut la Pro România, partid sub sigla căruia a candidat pentru șefia CJ Neamț la alegerile locale din 2020, însă fără succes. A trecut apoi la APP (Alianța pentru Patrie), partidul lui Liviu Dragnea, formațiune politică ce în scurt timp, a intrat în proces de dezintegrare.
Astăzi, conform unui comunicat de presă, Organizația Județeană Neamț a Alianței Național Țărăniste, un partid aproape inexistent, dar care coabitează într-o Alianță cu AUR-ul lui Simion, a prelut prin fuziune ce a mai rămas din APP-ul lui Dragnea. Astfel, Emilia Arcan a primit funcția de președintă a Organizației Județene Neamț a Alianței Național Țărăniste, prin urmare, s-a aliat cu AUR și cel mai probabil va candida pentru vreo funcție pe listele acestui partid.
Totodată, Emilia Arcan a devenit colegă cu George Triboi, fost director Publiserv, în prezent administrator public al orașului Roznov, fost PNL, fost PMP și cu o trecere fulgerătoare pe la PSD, soldată cu o adeziune ruptă în bucăți, apoi președinte la Alianța Național Țărănistă Neamț, până astăzi, când funcția lui a fost preluată de Emilia Arcan, iar Triboi va primi funcția de secund al fostei PSD-iste, respectiv cea de Prim Vicepreședinte la Alianța Național Țărănistă Neamț.
Evident, sunt șanse foarte mari, ca și George Triboi să candideze pentru vreo funcție din partea AUR. Cam așa de încurcate sunt căile politicii românești. Dar, când e vorba de interesul național, în slujba căruia se sacrifică AUR pe altarul cauzei naționalismului românesc, scopul scuză mijloacele. Și, vorba proverbului, unde-s mulți, puterea crește, iar influența se întinde până în capitală, la ANCOM, unde, potrivit atacul.ro, fiica Emiliei Arcan a fost angajată recent prin detașare la Compartimentul Comunicare.
Mai jos, comunicatul ANȚ care conține și obiectivele pentru anul 2024: ‘‘doar împreună putem învinge coaliția PSD-PNL” și ”ANȚ să câștige toate alegerile din 2024, în cadrul Alianței AUR”
Ionut CORFU
1 comentariu. Leave new
Madam VÂNZĂTOAREA mai vrea UN MANDAT..????….
Depinde de care o fi acest MANDAT….