LocalNationalPolitica
Citit de: 7 ori

Eugen Țapu-Nazare (PNL): ”Măsuri concrete de sprijin pentru locuitorii din zonele montane”

Sistemul de management inteligent al traficului – de ce avem mai multe semafoare în oraș?
Boschetari luați pe sus de polițiștii locali, cu tot cu adăposturile improvizate pe sub balcoane

Eugen Țapu-Nazare (PNL): ”Măsuri concrete de sprijin pentru locuitorii din zonele montane”

Comunicat de presă: Comisia pentru antreprenoriat și turism, din Senatul României, a avizat favorabil o serie de măsuri pentru încurajarea înființării de centre de colectare și/sau prelucrare a laptelui, fructelor de pădure, ciupercilor, plantelor medicinale și aromatice. Aceste măsuri au ca principale obiective dezvoltarea localităților rurale, crearea de noi locuri de muncă și stoparea migrației populației către zone mai dezvoltate. Promovarea unui lanț alimentar este, de asemenea, un alt obiectiv bine definit.  

Termenul final până la care se aplică schema de ajutor este 31 decembrie 2022, iar plățile aferente vor fi efectuate până la 29 decembrie 2023.  

Pentru înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui, bugetul alocat schemei de ajutor, pentru anul 2022, este 60 de milioane euro. Beneficiarii programului pot primi maximum 40% din cheltuielile necesare înființării de centre de colectare, iar ajutorul poate ajunge la 50% în cazul înființării și componentei de prelucrare.

Pentru fermierii care doresc să înființeze centre de colectare și prelucrare primară a ciupercilor, fructelor de pădure, plantelor medicinale și aromatice, bugetul total este 65,5 de milioane euro, iar valoarea ajutorului acordat este de maxim 40% din totalul cheltuielilor eligibile pentru înființarea de centre de colectare și de maxim 50% pentru prelucrarea primară a ciupercilor, fructelor de pădure, plantelor medicinale și aromatice.

Valoarea ajutorului oferit poate crește până la 90% din valoarea cheltuielilor eligibile în cazul tinerilor fermieri, a investițiilor colective (asociative) și a investițiilor realizate în zone cu constrângeri naturaleEugen Țapu-Nazare Președintele Comisiei pentru antreprenoriat și turism, din Senatul României

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Eugen Țapu-Nazare (PNL): ”Măsuri concrete de sprijin pentru locuitorii din zonele montane”
Articolul anterior
Sistemul de management inteligent al traficului – de ce avem mai multe semafoare în oraș?
Articolul următor
Boschetari luați pe sus de polițiștii locali, cu tot cu adăposturile improvizate pe sub balcoane

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed