Execuția polițistului Cănărău, documente desecretizate. De câți ofițeri este nevoie să se verifice pe internet ce inseamnă ”MAFIA”
IGPR a desecretizat documentele privind cercetarea disciplinară a polițistului nemțean Ioan Cănărău, în urma căreia acesta a fost destituit nu o dată, ci de două ori din Poliție, deși a doua oară nu mai era polițist, pentru că fusese deja eliminat din sistem.
Cercetarea a fost secretă, ca și cum polițistul nemțean ar fi fost vreun terorist periculos sau cine știe ce agent 007, iar odată cu secretizarea, ”acuzatului” i s-a luat și i s-a încălcat grav dreptul la apărare, bașca faptul că acesta nu a fost chemat la audieri, ceea ce iar contravine legilor în vigoare, care pentru mahării din Poliție nu pare să valoreze mai mult decât o ceapă degerată.
Cănărău a obținut în instanță suspendare ambelor destituiri, iar între timp, IGPR a decis să declasifice documentele din care reiese cât se poate de clar că polițistul a fost anchetat de superiori și de colegi ofițeri, atât de la IPJ Neamț cât și de la nivel central, pentru activitate sindicală și pentru apariții în presă, reproșându-i-se că prin dezvăluirea ilegalităților din sistemul MAI și prin folosirea sloganului ”Jos Mafia din Ministerul de Interne”, dar și pentru că și-a criticat șefii, ar fi afectat imaginea și prestigiul MAI, deși un Sindicat și/sau un sindicalist, exact asta trebuie să facă, existând și o lege care îi permite să-și desfășoare liber activitate sindicală. Prin urmare, IGPR recunoaște negru pe alb că a comis abuzuri cât casa, însă până astăzi, nimeni nu a fost sancționat și nici măcar anchetat.
Conform documentelor desecretizate, zeci sau poate chiar sute de polițiști, au primit sarcină să urmărească pe internet luările de poziție ale sindicalistului Cănărău, să întocmească rapoarte, să facă cercetări și audieri, asta, în timp ce Poliția se confruntă cu un grav deficit de personal. În Neamț sunt Secții de Poliție care funcționează în regim de avarie, cu 50% din personalul operativ necesar. Chiar și așa, șefii lui Cănărău au mobilizat forțe impresionante pentru a-l înfiera cu mânie proletară pe omul care pe timpuri ar fi fost numit ”element dușmănos orânduirii socialiste”.
S-a ajuns până acolo încât să fie chemați la audieri la IPJ Neamț, administratori de firme care au avut contract cu Sindicatul Europol pentru a afișa în Piatra- Neamț un banner pe care scria ”Jos Mafia din Poliția Română”. Mai mult, ofițerii a căror prioritate nu mai era ”Siguranță și încredere”, ci ”cum scăpăm de Cănărău”, au căutat pe Wikipedia ce înseamnă cuvântul ”MAFIE”. Și au ajuns la concluzia că e ceva rău de tot, care aduce atingere imaginii Poliției Române. ”Procedand la analizarea semnificatiei cuvantului MAFIE, conform informatiilor furnizate de platforma WIKIPEDIA, acesta este definit ca o asociatie terorista secreta care de obicei practica santajul si asasinatul, care reprezinta un grup de
persoane ce isi apara reciproc interesele, fiind legate intre ele prin preocupari comune (…)Astfel, prin prisma acestor explicatii, opinam ca mesajul JOS MAFIA DIN MAI- JOS MAFIA DIN POLITIA ROMANA montat in data de 06.06.2022 in urma demersurilor intreprinse de domnul Canarau loan este de natura a aduce atingere imaginii Politiei Romane.”, scrie în documentul care până mai ieri a avut caracter secret.
Totodată, lui Cănărău i se mai reproșează că i-a afectat reputația unui șef din IPJ Neamț. Astfel de spețe sunt de competența instanțelor civile, nicidecum a șefilor din Poliție, care au devenit și judecători, dând verdict de ”vinovat” în timp ce îl mai acuză pe sindicalist și de lipsă de loialitate. Loialitate față de cine? Și în ce sens? De obediență față de șefi?
Mai jos documentul (secret) integral:
Vezi și
Destituirea polițistului Cănărău intră în mod telenovelă, cu IPJ Neamț în rolul abuzatorului. Legile sunt pentru alții
Ionuț CORFU










