Maine, incapand cu ora 9:45, in Piatra- Neamt vor suna sirenele pentru alarmare publica, anunta ISU Neamt si Primaria Piatra- Neamt:
Comunicat Primaria Piatra- Neamt:
Marți 28 februarie 2017, la ora 9:45, va avea loc un exercițiu de alarmare publică. Durata exercițiului este de aproximativ 15 minute.
Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE este compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. La ora 10:00 se va introduce semnalul ÎNCETAREA ALARMEI – un sunet continuu.
Primăria municipiului Piatra-Neamț va desfășura un exercițiu de evacuare a personalului, în același interval orar.
Exercițiul se încadrează în evenimentele care marchează ,,Ziua Protecției Civile din Romania”.
Rugăm populația municipiului ca pe timpul exercițiului să nu intre în panică.”
Comunicat ISU Neamt:
La 28 februarie 2017 se împlinesc 84 de ani de la emiterea Înaltului Decret Regal nr. 468/28.02.1933 prin care Regele Carol al II-lea aproba Regulamentul Apărării Pasive, consfinţind apariţia primelor structuri cu atribuţii de protecţie civilă în ţara noastră. Momentul este un prilej de retrospectivă a activităţilor desfăşurate de specialiştii protecţiei civile care, pe parcursul celor peste trei sferturi de veac de existenţă, s-au aflat mereu la datorie, în sprijinul semenilor.
În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Neamţ, şi-a propus să reamintească elevilor regulile de comportare şi măsurile de protecţie, pe timpul şi imediat după producerea unui cutremur, prin organizarea unui exerciţiu la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţul Neamţ.
Exerciţiul se va desfăşura pe 28 februarie 2017, începând cu ora 09,45 prin introducerea semnalului „Alarmă la dezastre” (5 sunete cu durata de 16 secunde, la intervale de 10 secunde), iar pe parcursul celor 15 de minute, personalul didactic, cel auxiliar şi elevii de la toate unităţile de învăţământ din judeţ vor recapitula regulile de comportare în caz de cutremur, scenariul presupunând că ora introducerii semnalului de alarmare este ora producerii cutremurului de pământ. Cu această ocazie, va fi verificată şi funcţionarea sistemului de alarmare din judeţ, precum şi audibilitatea semnalelor transmise.
Activitatea va fi monitorizată de cadre militare de la ISU Neamţşi de personal al serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, încheindu-se la introducerea semnalului „Încetarea alarmei” (un sunet continuu cu durata de 2 minute).
Ionut CORFU