Senatul a adoptat tacit, luni, un proiect iniţiat de deputaţi PNL, care propune anularea pe viaţă a permisului conducătorului auto dacă acesta a provocat un accident soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, notează dcnews.ro. Camera Deputaților urmează să aibă ultimul cuvânt de spus în privința adoptării legii.

În anul 2020, la nivel naţional, 740 de conducători auto au fost depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022, 1.294 de şoferi au fost depistaţi sub influenţa substanţelor psihoactive şi 13.509 de conducători auto au fost depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, precizează iniţiatorii proiectului de lege.

Pe lângă propunerea legislativă prin care am propus înăsprirea pedepselor pentru persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau droguri şi provoacă accidente rutiere grave, soldate cu pierderea de vieţi omeneşti, propun şi înăsprirea Codului rutier. Astfel, în cazul unui accident soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, provocat de un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, actuala propunere legislativă propune anularea permisului conducătorului auto pe viaţă. În cazul în care titularul permisului de conducere a comis fapta regăsită în art. 192 alin. (1) din Codul penal, săvârşită în condiţiile prevăzute de art. 336, pedeapsa este interzicerea dreptului de a conduce un autovehicul pe viaţă„, se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă a fost transmisă Camerei Deputaţilor pentru dezbatere, în calitate de for decizional.

I.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.