O femeie a murit arsa de vie in urma unui incendiu izbucnit noaptea trecuta in locuinta ei din comuna Tibucani. Trupul acesteia a fost gasit carbonizat de pompieri dupa o interventie care a durat 4 ore. Flacarile au izbucnit din cauza jarului cazut din soba. ”În jurul orei 22:40, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în care se afla o persoană surprinsă în interior.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la SVSU Țibucani și Detașamentul de pompieri Târgu Neamț.

Incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă, generalizat la o casă bătrânească și la acoperișul unei alte case în construcție aflată în aceeași gospodărie, cu posibilitatea propagării la o altă casă învecinată amplasată la o distanță de aproximativ 1.5 m.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.

În sprijinul forțelor de intervenție s-a deplasat la locul evenimentului și un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială de stingere.
Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. Au ars: casa bătrânească cu bunurile materiale aflate în interior și acoperișul celeilalte case pe o suprafață de aproximativ 220 mp.

Din păcate, în interiorul locuinței,  pompierii au găsit trupul carbonizat al unei femei de 66 ani (imobilizată la pat). Jarul căzut din sistemele de încălzire a fost cauza probabilă de producere a incendiului. Intervenția a durat aproximativ 4 ore”, a declarat lt. Irina Popa, purtator de cuvant ISU Neamt.

I.C. (sursa foto: ISU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.