La data de 31 august a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au oprit pentru control, pe strada Zăvoiului, din Piatra Șoimului, un autoturismul condus de o femeie, în vârstă de 57 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât aceasta emana halenă alcoolică, s-a încercat testarea cu aparatul etilotest, femeia refuzând această procedură, fiind condusă la UPU Piatra Neamț în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea concentrației de alcool în sânge, unde în prezența cadrelor medicale, femeia a refuzat prelevarea acestora.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
sursa: IPJ Neamț












