General
Citit de: 282 ori

Femeie cu handicap, găsită decedată după un incendiu într-un apartament din Piatra Neamț

A fost prins unul dintre ce mai căutați români. Este din Neamț și era pe lista most wanted în UE
Femeile, sărbătorite în avans la PSD Neamț. Daniel Harpa: ”Merită toată aprecierea noastră, nu doar în luna martie, ci în fiecare zi”

O femeie de 77 de ani, a fost găsită fără viață de pompieri, după un incendiu produs într-un apartament din cartierul Dărmănești, din Piatra Neamț. Conform matorilor, femeia era imobilizată la pat și nu a avut nicio șansă să se salveze din calea flăcărilor izbucnite de la un cablu de curent electric defect.


‘’În jurul orei 17:10, prin apel la 112 pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Piatra-Neamț pentru stingerea unui incendiu produs într-un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada 1 Decembrie 1918.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (două autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă), SVSU, IPJ și IJJ.

La sosirea forțelor de intervenție, casa scării era inundată cu fum, iar incendiul se  manifesta în interiorul unui apartament de la primul etaj. Din păcate, în interiorul unei camere a apartamentului pompierii au găsit o femeie de 77 de ani fără semne vitale.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars un pat și materiale textile si s-au deteriorat alte bunuri din interiorul camerei (obiecte de mobilier, tâmplăria din lemn de la fereastră etc)

Din apartamentul vecin, pompierii au evacuat o femeie și doi copii. Cele trei persoane au fost preluate de echipajul SMURD pentru a le acorda îngrijiri medicale. Ulterior femeia în vârstă de 49 de ani, cu ușoare intoxicații cu fum,  a fost transportată la spital de către echipajul SMURD.

Concomitent cu misiunea pentru stingerea incendiului, pompierii au evacuat încă șapte adulți, care nu au necesitat îngrijiri medicale.

O femeie de 56 de ani, cu atac de panică si ușoare intoxicații cu fum, a fost asistată de echipajul SMURD TIM, ulterior refuzând transportul la spital.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.

De menționat faptul că până la sosirea forțelor de intervenție s-au autoevacuat aproximativ 17 persoane’’ , a declarat cpt. Irina Popa – ISU Neamț

I.C (sursa foto: ISU)

Distribuie știrea:

Articolul anterior
A fost prins unul dintre ce mai căutați români. Este din Neamț și era pe lista most wanted în UE
Articolul următor
Femeile, sărbătorite în avans la PSD Neamț. Daniel Harpa: ”Merită toată aprecierea noastră, nu doar în luna martie, ci în fiecare zi”

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed