Infractional
Citit de: 831 ori

Femeie din Gîrcina, reținută pentru că a încălcat ordinul de protecție

Consilier local SOS P. Neamț, delir la o emisiune online: „Diana Șoșoacă este o personalitate politică la nivel internațional”
A vrut să-i mituiască pe polițiști pentru că nu avea ITP la remorcă

O femeie din comuna Gîrcina a fost reținută ieri, după ce a fost prinsă în flagrant, în timp ce încălca ordinul de protecție impus față de mama sa. ”La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au depistat în flagrant delict, o femeie, în vârstă de 42 de ani, din Gârcina, când încălca obligațiile dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu, față de mama sa.

A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

Polițiștii au dispus reținerea femeii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, în vederea luării unei măsuri preventive”, transmite IPJ Neamț.

Și un bărbat din Oglinzi a ajuns ieri în arest, tot pentru că a încălcat ordinul de protecție. ”La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu Neamț au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 64 de ani, din Oglinzi, cu privire la faptul că, soțul său încalcă obligațiile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

Polițiștii au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului, în vârstă de 65 de ani, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț”, mai transmite IPJ Neamț.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Femeie din Gîrcina, reținută pentru că a încălcat ordinul de protecție
Articolul anterior
Consilier local SOS P. Neamț, delir la o emisiune online: „Diana Șoșoacă este o personalitate politică la nivel internațional”
Articolul următor
A vrut să-i mituiască pe polițiști pentru că nu avea ITP la remorcă

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed