Local
Citit de: 4 ori

Femeie din Republica Moldova, depistată cu ședere ilegală în Neamț

Neamț- În doar 8 ore, 3 bețivi și 5 drogați au rămas fără permis. Peste 370 de amenzi și 43 de permise reținute
Cel mai recent sondaj de opinie în P. Neamț- Primarul Carabelea ar obține lejer al doilea mandat. Surpriza AUR în Consiliul Local

O femeie din Republica Moldova, care se afla în situații ilegale a fost depistată de polițiștii de imigrări din Neamț. Pe numele acesteia a fost emisă decizie de returnare, iar la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrări în România, pentru o perioadă de 6 luni.

La data de 24 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Neamț au efectuat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor, pe raza de competență.

Astfel, în cadrul activității întreprinse, a fost depistată în situații ilegale o femeie, de 45 de ani, din Republica Moldova.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceasta a intrat legal în România, însă la expirarea dreptului de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, în conformitate cu prevederile OUG nr.194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, polițiștii de imigrări au emis pe numele acesteia decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile, iar la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni.

sursa: Biroului pentru Imigrări

Distribuie știrea:

Etichete: depistată cu ședere ilegală în Neamț, Femeie din R. Moldova
Articolul anterior
Neamț- În doar 8 ore, 3 bețivi și 5 drogați au rămas fără permis. Peste 370 de amenzi și 43 de permise reținute
Articolul următor
Cel mai recent sondaj de opinie în P. Neamț- Primarul Carabelea ar obține lejer al doilea mandat. Surpriza AUR în Consiliul Local

Ești de acord? Sau ai altă părere?

2 comentarii. Leave new

  • Archip Vasile Ladislav
    26 noiembrie 2022 15:13

    EU nu inteleg un lucru in tara asta numita Romania,daca EU ma casatoresc civil cu o femeie din Repubblica Moldova ii fac permis de sedere ok, intrebarea mea este?Actul acesta este valabil in UE?

    Răspunde
  • Ce in Ro nu sunt femei dacă vrei moldoveancă mutate la ei

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed