O femeie a condus atat de beata, incat a oprit autoturismul in mijlocul strazii si si-a asezat capul pe volan, potrivit martorilor care au anuntat incidentul. Politistii au ajuns la fata locului in momentul in care femeia incerca sa repuna autoturismul in miscare, insa a fost oprita la timp. Culmea tupeului, ea a refuzat sa sufle in etilotest dar si sa-i fie recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, se arata intr-un comunicat al IPJ Neamt:
”În seara zilei de 16.03.2017, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Ardeluţa un autoturism este oprit pe partea carosabilă, iar conducătorul auto stă nemişcat cu capul pe volan.
Cu ocazia deplasării la faţa locului, colegii au identificat autoturismul, al cărui conducător auto, o femeie de 48 de ani, intenţiona să se pună în mişcare, moment în care a fost oprită de echipajul de poliţie.
Întrucât femeia emana halena alcoolică, polițiștii i-au solicitat să efectueze testarea cu aparatul etilotest, însă aceasta a refuzat.
În consecință, conducătoarea auto a fost condusă la Spitalul Judeţean Neamţ, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, dar în prezenţa cadrelor medicale, aceasta a refuzat şi recoltarea mostrelor.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul recoltării probelor biologice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 Cod Penal.
Fiţi responsabili în trafic! Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.”
Ionut CORFU
2 comentarii. Leave new
Ejti nebun,aşa dăunător este alcoolul la volan?
Exact la fel in aceiasi seara identic cu acest caz a fost si in comuna zanesti sat traian cu numitul XXXXXXXXXXXXX (cenzurat ADMIN) doar ca mai sus numitul nu a fost tras la raspundere de catre echipajul chemat la incident