Avem și prin Neamț niște ”ferme” de toată frumusețea. Până acum n-au produs victime.
Una dintre ”ferme” e pe la Tupilați. Din lemn, toată, siguranță la incendiu ZERO, autorizație de construcție, tot cam ZERO, important e că acolo se adapă cu borș mai marii zilei, votați sau nevotați de nemțeni. ISU Neamţ nu a identificat până acum niciun risc, decât, cel mult, să rămână vreun client cu cârnațu-n gât.
Altă ”fermă”, complet pe lângă lege, este extrem de aproape de Piatra Neamț, chior să fii și tot o vezi. Fermă care cică a pus ceva pe harta turismului, fie el și turism cu taxă (de șmecher) la intrare.
Ăștia n-au nici autorizație de construcție, nici nimic. Au făcut de capul lor niște locuri de cazare, căsuțe, foișoare, restaurant și alte cele, fără să îi doară nici măcar la noada moștenită de la înaintașii cercopiteci.
Că o fi de foc, o fi. Dar, ce te faci, că au făcut și un iaz fără autorizație, unde acu` ceva vreme, era să se înece un copil.
Vrem legi, vrem o țară ca afară, dar primarul a fost răstignit când le-a cerut ăstora cu FERMA să intre în legalitate. De ce? Pentru că din cauză că ”merge și așa”, se poate muri.
Ca pe la noi. Lasă, dom-le, că n-o fi foc! Uite că e! Plus o candidatură la primărie, că legea suntem noi. Proști sau șmecheri, tot ne adunăm vreo doișpe-n vale.
Și câte ferme or mai fi!
Ionut CORFU
Foarte criptate informatiile. De ce, de frica ? Felul acesta de prezentare nu ne ajuta cu nimic.