AdministratieLocalPolitica
Citit de: 32 ori

Florentina Moise (PSD) își pune mâinile în cap: ”Doamne, cum ne-am procopsit cu asemenea edil?”

Primăria Piatra Neamț: Zilele Orașului Piatra-Neamț 2021 Piatra Fest și Piatra Food Fest
Strigăt de disperare! 4 familii izolate de peste 24 de ore într-o comună din Neamț, după inundațiile de ieri
Forentina Moise își pune mainile in cap, dupa ce primarul Carabelea (PNL) a interzis plimbarea animalelor de companie in Piatra- Neamt. ”Doamne, cum ne-am procopsit cu asemenea edil?”, se intreaba șefa PSD Piatra Neamt. Conform deciziei initiate de primarul Carabelea, pietrenii care își scot animalele la plimbare in alte locuri decat cele special amenajate, vor fi amendati cu sume considerabile. Problema insa, este ca in Piatra Neamt nu exista astfel de locuri, si chiar daca ar exista, nu multi își permit sa-si transporte animalele de companie cu masina spre un astfel de loc. ”Aberațiile unui primar liberal!
De la o zi la alta, mai tânărul ales al pietrenilor reușește să îi uimească pe cetățenii orașului prin deciziile pe care e ia. Una, de dată curentă, prevede că se interzice plimbarea animalelor de companie prin oraș, așa cum se întâmplat până acum! Am fost astăzi, chiar de la prima oră și am stat de vorbă cu pietrenii, afectați de decizia primarului Carabelea.
Cinică și revoltătore, decizie!
Adică, ce ar trebui făcut, stimabile, cu câinii de apartament? Să îi ia proprietarii în brațe și să fugă cu ei în comunele de pe lângă oraș? Sau să îi omoare, că ești tu lipsit de suflet și de logică? Doamne, cum ne-am procopsit cu asemenea edil? E puțin spus că sunt revoltată! De când s-a auzit de această aberație, mă întreabă oamenii pe stradă cum a fost posibil să se ia o asemenea hotărâre!
Oameni buni, e decizia lui personală și a sfetnicilor care îl înconjoară!
Rușine, domnule primar, pentru lipsa de viziune și de empatie! Aveți noroc de faptul că animalele nu pot vorbi! Dar vă judecă stăpânii lor!”, spune Florentina Moise (foto) presedinta PSD Piatra Neamt.
O masura asemanatoare a luat si primarul de Timisoara, USR-istul Dominic Frantz, care a interzis hranirea porumbeilor in pietele din oras.
Printre alte decizii aberante ale primarului PNL de Piatra Neamt, se numara si amendarea celor care locuiesc la bloc și își pun rufele la uscat, sau desfiintarea Parcului ZOO, un simbol al orasului si un important obiectiv turistic, vechi de zeci de ani.
Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: cum ne-am procopsit cu asemenea edil?'', Forentina Moise (PSD) își pune mâinile în cap: ''Doamne, Forentina Moise își pune mâninile în cap: ''Doamne
Articolul anterior
Primăria Piatra Neamț: Zilele Orașului Piatra-Neamț 2021 Piatra Fest și Piatra Food Fest
Articolul următor
Strigăt de disperare! 4 familii izolate de peste 24 de ore într-o comună din Neamț, după inundațiile de ieri

Ești de acord? Sau ai altă părere?

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed