O firma din judetul Neamt a dat lovitura pe piata de retail. Chilipirul Zilei (parte din grupul de firme ARLL) va fi lichidator de  stocuri in toata Europa, pentru Amazon, cel mai mare magazin online din lume.

Contractul a fost semnat ieri, 3 noiembrie, firma din judetul Neamt (cu sediul in comuna Borca) devenind astfel, principalul partener al Amazon in Europa, pentru lichidarea suprastocurilor si a retururilor.

Chilipirul Zilei a castigat contractul in fata a doi mari jucatori mondiali în domeniu: BSTOK (SUA) si Avides (Germania).

ARLL (firma mama pentru Chilipirul Zilei) a fost infiintata in UK in anul 2011, de Gina Tudosă (specialist in management si marketing) originara din comuna Borca. ARLL opereaza in Romania prin magazinul online Chilipirul Zilei si are ca angajati doar români, o buna parte din activitate, desfasurandu-se in comuna Borca, unde exista un magazin de prezentare si mai multe depozite, de unde se expediaza comenzile online.

Fiind lichidator de stocuri pentru mari producatori (de la produse electrocasnice sau pentru copii, pana la mobilier), Chilipirul Zilei vinde produse nou nouțe, la preturi chiar si de zece ori mai mici. ”ARLL UK – a lucrat cu Amazon UK inca de acum 11 ani asa ca avem experienta necesara, insa acum vorbim de volume mult mai mari si de piata din toată Europa. Reusita acestui proiect sta in echipa de vanzari, oameni cu experienta in comertul international si care lucreaza de la distanta inca de la inceputul firmei si nu doar acum in pandemie. Decat sa platesc chirii am preferat mereu sa transfer aceste costuri in comisioane mai mari pentru oamenii de vanzari. Pentru mine personal este o mare satisfactie sa confirm inca o data ca romanii sunt cei mai buni!

Sunt inteligenti, vorbesc cu lejeritate limbi straine si invata foarte repede specificul fiecarei tari si au o adaptabilitate fantastica. Marc Benioff spunea ca secretul angajarilor de success este sa cauti oameni care vor sa schimbe lumea si noi asta vrem sa facem: sa minimizam impactul unei probleme de mediu (promovarea unor supra-stocuri – in zone noi), sa aratam si o fata buna a Romaniei (ca suntem cei mai capabili), si de ce nu, sa am o echipa de profesionisti bine platiti pentru munca pe care o depun. Si bineinteles ca o parte din aceste produse se vor regasi si pe site-ul nostru din Romania si in magazinele noastre. Intr-o perioada in care toate preturile explodeaza, noi la Chilipirul Zilei vom putea in continuare sa oferim produse necesare la preturi mici. Puterea de cumparare scade, dar asta nu inseamna ca oamenii nu vor putea in continuare sa cumpere o jucarie copilului sau o canapea de calitate, dar la un pret acceptabil”, spune Gina Tudosă directorul general al ARLL- Chilipirul Zilei.

Pe langa Amazon, ARLL (Chilipirul Zilei) este lichidator de stocuri si pentru Mediamarkt- Italia, OTTO- Germania, Playmobil, Beko, Russell Hobbs, Remington, Wayfair, Bica, Delonghi, Smeg, Whirlpool, Tesco, Homebase, si altii.

Ionut CORFU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.