Local
Citit de: 28 ori

Forțe proaspete la Poliția Neamț- 18 tineri absolvenți au intrat pe posturi

Nemțenii care și-au declarat fosele septice la primărie, trebuie să facă un contract cu o firmă de vidanjare, apoi să obțină un aviz de la Apele Române
Două victime într-un accident la Tupilați, provocat de o șoferiță din Ucraina

La data de 31 octombrie 2022, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț a avut loc procedura de repartizare pe funcții a 18 absolvenți ai școlilor de agenți de poliție, promoția octombrie 2022.

Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, avându-se în vedere situația operativă înregistrată la nivelul județului Neamț, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Cei 18 polițiști își vor desfășura activitatea în mediul urban cât și în mediul rural.

Timp de 6 luni, fiecare dintre ei se va afla sub îndrumarea unui tutore, un polițist cu experiență care îi va îndruma în primele activități din debutul carierei lor.

Conducerea Inspectoratului le urează tinerilor mult succes în activitate și îi asigură de tot sprijinul în ceea ce privește îndeplinirea atribuțiilor!

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: Forțe proaspete la Poliția Neamț- 18 absolvenți au intrat pe posturi
Articolul anterior
Nemțenii care și-au declarat fosele septice la primărie, trebuie să facă un contract cu o firmă de vidanjare, apoi să obțină un aviz de la Apele Române
Articolul următor
Două victime într-un accident la Tupilați, provocat de o șoferiță din Ucraina

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed