Fosta deputată de Neamț, Elena Udrea, cunoscută și ca protejata lui Băsescu, scapă de pușcărie prin eliberare condiționată. Decizia nu este definitivă
Conform presei centrale, judecătorii au decis eliberarea Elenei Udrea. Judecătoria Ploieşti a admis cererea de eliberare condiționată, însă procurorii pot face recurs.
„Soluționare – admite cererea. În temeiul art. 587 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 59 din Codul penal din 1969 și art. 5 Cod penal, admite cererea de liberare condiționată formulată de persoana condamnată Udrea Elena Gabriela, ……… Dispune liberarea condiționată a persoanei condamnate Udrea Elena Gabriela, în prezent deținută în Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 116/27.05.2025 a Tribunalului Prahova, Mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 130/17.06.2025 emis de Tribunalul Prahova, dacă nu este arestată în altă cauză. Se atrage atenția asupra dispozițiilor art. 61 din Codul penal din 1969 privind efectele liberării condiționate, respectiv cu privire la faptul că pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei, 28.08.2027, persoana condamnată nu a săvârșit din nou o infracțiune, precum și la consecințele la care se expune dacă comite din nou o infracțiune în acest termen. În temeiul 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acesteia. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare, în temeiul art. 587 alin. (3) Cod procedură penală”, se arată în minuta instanței.
G.T.









