George Lazăr, președintele PNL Neamț, a explicat într-o conferință de presă, de ce a trădat primarul de la Roznov, care a trecut la PSD în urmă cu două zile. Potrivit lui Lazăr, Vasile Pavăl ar fi aflat că stă prost în două sondaje recente comandate de PNL, ceea ce l-a făcut să-și caute o ieșire, adică să aibă o variantă de rezervă, înrucât urma ca liberalii să desemneze alt candidat pentru primăria Roznov. ”Situația la Roznov e în felul următor, ca să fie clar pentru toată lumea. Partidul Naționla Liberal, ca orice partid serios care se respectă, a făcut mai multe cercetări sociologice, atât în 2023 cât și la începutul anului 2024, în peste 50 de localități din județul Neamț, pentru a vedea cum stau candidații noștri (…).
Am făcut sondaje de opinie și acolo unde avem primari în funcție, unde aveam semnale că lucrurile nu merg neapărat într-o direcție bună sau foarte bună. Una dintre acele localități a fost și orașul Roznov, unde avem două sondaje făcute, 2023 și respectiv sfârșitul lui ianuarie/începutul lui februarie 2024. Din datele sociologice pe care noi le avem și cercetările pe care noi le avem, ne arată faptul că primarul Vasile Pavăl nu mai obținea un scor suficient de bun încât să poată câștiga primăria Roznov. Sens în care am măsurat și alți posibili candidați. Unul dintre ei este aici de față, domnul Viorel Miron, pe care l-am sondat în cercetarea noastră sociologică, cercetare care ne-a arătat că domnul Viorel Miron, ca și candidat al PNL, poate obține un scor mult mai bun decât obținea Vasile Pavăl.
Probabil, aflând domnul Vasile Pavăl, primarul actual, încă în funcție, despre rezultatul cercetării sociologice, și-a căutat o ieșire, un back-up în altă parte, și l-am văzut și eu ieri în fotografii împreună cu doi domni de la PSD, domnul deputat Șerban și domnul primar de Târgu Neamț, Vasilică Harpa. Despre asta este vorba”, a declarat George Lază, într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Neamț, alături de Nicoale Ciucă.
Ieri, Nicolae Ciucă, președintele Senatului și președintele PNL Neamț, a făcut o vizită în județul Neamț, ocazie cu care a fost anunțată oficial candidatura lui George Lazăr la CJ Neamț. Au mai fost anunțate oficial candidaturile lui Andrei Carabelea la primăria Piatra Neamț și a lui Laurențiu Leoreanu la Roman. Totodată, au fost prezentați și candidații pentru Târgu Neamț, Roman și Bicaz.
Ionut CORFU
1 comentariu. Leave new
Acum doua săptămâni îl avea pe Pavel 100%. Cu gura lui spunea la cafeaua de dimineata.