George Lazăr: Parc industrial şi logistic la Piatra-Neamţ!
Municipiul Piatra-Neamţ va beneficia de un parc industrial şi logistic, care va conduce la crearea a sute de locuri de muncă.
În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ voi pune în practică acest proiect, în parteneriat cu primarul municipiului Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea.
Oraşul va fi inter-conectat la infrastructura rutieră de mare viteză prin drumul expres Piatra-Neamţ – Bacău. La Bacău va exista conexiunea directă cu Autostrada A7 Ploieşti – Suceava.
Totodată, noi, cei din PNL Neamţ, am anunţat că vom realiza şi un drum expres între Piatra-Neamţ şi Târgu Neamţ care va lega municipiul reşedinţă de judeţ cu Autostrada A8 Iaşi – Târgu Neamţ – Târgu Mureş.
Astfel, Piatra-Neamţ va beneficia de un acces rapid şi facil pe cale rutier, prin cele două drumuri exprese conectatate la autostrăzi.
Infrastructura rutieră de mare viteză este atractivă pentru mediul de afaceri iar următorul pas este să punem la dispoziţia investitorilor un teren şi utilităţile necesare pentru dezvoltarea parcului logistic şi industrial.
Investiţiile vor genera locuri de muncă bine plătite, taxe şi impozite la bugetul local care se vor întoarce în alte proiecte importante pentru pietreni.
Noi, PNL Neamţ, considerăm că doar investiţiile generează progres şi dezvoltare şi de aceea vom sprijini mediul de afaceri!
Aşa vom aduce prosperitate în casa fiecărui nemţean! Cu respect, George Lazăr – preşedinte al PNL Neamţ, Candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ
***
În vârstă de 43 ani, George Lazăr este căsătorit şi tatăl a două fetiţe. Este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei” Iaşi şi licenţiat în ştiinţe juridice, cu trei mastere în domeniul Dreptului administraţiei publice, Ştiinţelor penale şi Dreptului European.
Este membru al Baroului Neamţ şi avocat practician de peste 20 ani.
Timp de două mandate, în perioada februarie 2013 – martie 2014 şi decembrie 2019 – ianuarie 2022, a ocupat demnitatea de prefect al judeţului Neamţ.
Una dintre cele mai importante realizări ca prefect a fost recâştigarea în instanţă a Cheilor Bicazului pentru judeţul Neamţ.
În anul 2022 a fost numit ministru – secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, postură din care a reprezentat România la diverse evenimente pe plan extern.
Din punct de vedere politic, în anul 2021 a fost ales în funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal – filiala Neamţ.
George Lazăr candidează pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
Comandat de PNL, Filiala Neamț, CMF:21240015