AdministratieLocal
Citit de: 11 ori

George Lazăr, alături de primarul Carabelea la Piatra Fest 2022: ”Iată spiritul comunității pietrene, valorile unui oraş cu multă istorie, frumusețe şi căldură!”

Un bărbat care conducea un TIR fără să-și dea seama că a făcut AVC, tras la timp pe dreapta de polițiști
O mamă și-a pus la volan fiul de 13 ani și au plecat la plimbare-n sat. Amândoi s-au ales cu dosar penal
Secretarul de stat George Lazar, presedintele PNL Neamt, s-a adresat multimii de pe scena Piatra Fest 2022, unde a fost prezent alaturi de primarul Andrei Carabelea, la deschiderea evenimentului care s-a incheiat noaptea trecuta. Lazăr a punctat cele mai importante momente pregatite de primarie in cadrul celor 3 zile de sarbatoare, cum ar fi premierea elevilor si profesorilor cu rezultate notabile la concursuri si olimpiade, sau premierea cuplurilor care implinesc 50 de ani de căsătorie.  ”Zilele municipiului Piatra Neamț sunt prilej de bucurie şi mândrie pentru noi, nemțenii.
Sărbătoarea ne reuneşte cu pietrenii, oameni frumoşi la suflet, care iau parte, anual, în număr foarte mare la evenimentele dedicate lor, cu ocazia zilelor oraşului.
La invitația domnului primar, Andrei Carabelea, am participat ieri la deschiderea festivităților din Piatra Neamț, care se vor întinde pe parcursul a trei zile.
Alături de noi s-a aflat şi domnul Sebastian Burduja, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, care a revenit în oraşul natal pentru acest eveniment de suflet.
De asemenea, am apreciat prezența domnului subprefect, Adrian Ciobanu şi a consilierilor locali ai municipiului Piatra Neamț.
M-am bucurat mult să mă aflu din nou printre oamenii de aici, să discut cu ei şi sărbătorim împreună un oraş care se dezvoltă pe an ce trece şi reprezintă un important punct turistic pentru români şi nu numai.
În cadrul festivității, au fost premiați elevii şi profesorii cu rezultate remarcabile la olimpiade şi concursuri şcolare în etapele naționale.
Mă înclin în fața performanțelor acestora şi le urez un viitor cu multe realizări, pe măsura muncii şi talentului lor!
Premii au primit şi cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, pentru frumoasa aniversare pe care o sărbătoresc, ocazie cu care le urez mulți ani fericiți şi sănătoşi înainte!
Iată spiritul comunității pietrene, valorile unui oraş cu multă istorie, frumusețe şi căldură!
Aici mă simt, de fiecare dată, acasă şi revin cu drag în mijlocul comunității locale, care transmite atât de multă energie pozitivă! La mulţi ani, dragi pietreni, cu multă sănătate, bucurii şi împlinire! La mulți ani, Piatra Neamț, oraş drag sufletului meu!”, a transmis George Lazăr.
I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: alături de primarul Carabelea la Piatra Fest 2022: ''Iată spiritul comunității pietrene, frumusețe şi căldură!'', george lazar, valorile unui oraş cu multă istorie
Articolul anterior
Un bărbat care conducea un TIR fără să-și dea seama că a făcut AVC, tras la timp pe dreapta de polițiști
Articolul următor
O mamă și-a pus la volan fiul de 13 ani și au plecat la plimbare-n sat. Amândoi s-au ales cu dosar penal

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed