InfractionalLocalNational
Citit de: 30 ori

Grupare de proxeneți care oferea ”servicii” și în Piatra- Neamț, destructurată de DIICOT

Bărbat din Zănești, condamnat la închisoare pentru că a condus beat
Instanța dă cu tifla PSD-iștilor. Au pierdut primul meci în războiul contra viceprimarului Lehăduș

La data de 27.04.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 3 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și proxenetism.

În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2020, inculpații au constituit un grup infracțional organizat și, prin folosirea metodei cunoscută cu denumirea de „touring” – turism sexual (metoda presupune schimbarea la o anumită perioadă de timp a spațiilor de cazare, precum și a localităților, în care persoanele vătămate practică prostituția), au acționat în mod coordonat, în scopul comiterii infracțiunilor de proxenetism.

S-a reținut faptul că persoanele vătămate au fost transportate pe raza mai multor localități din țară (Suceava, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Buzău, Deva și Drobeta Turnu Severin, Arad, etc.) unde au fost cazate în apartamente închiriate în regim hotelier, întreținând relații sexuale contra cost, sumele de bani astfel obținute revenind membrilor grupului în funcție de participația fiecăruia.

La data de 27.04.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Suceava au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 2 autoturisme, 10 telefoane mobile, 3 carduri de memorie, sumele de 35.000 de euro și 83.200 de lei, precum și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.

În cursul zilei de astăzi, inculpații vor fi prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

sursa: DIICOT

Distribuie știrea:

Etichete: destructurată de DIIOT, Grupare de proxeneți care oferea ''servicii'' și în Piatra- Neamț
Articolul anterior
Bărbat din Zănești, condamnat la închisoare pentru că a condus beat
Articolul următor
Instanța dă cu tifla PSD-iștilor. Au pierdut primul meci în războiul contra viceprimarului Lehăduș

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed