EntertainmentLocal
Citit de: 5 ori

”Gîrcina Fân Fest”! Sâmbătă, la Almaș

Romsilva, semnal de alarmă! Creștere semnificativă a numărului de incendii în fondul forestier
Tânără de 17 ani, găsită spânzurată la Vaduri

Cea de a doua ediție a ”Gîrcina Fân Fest”, va avea loc sâmbătă, 10 august, începând cu ora 15. De data asta, manifestarea organizată de Primăria Gîrcina, se va desfășura la intrare în satul Almaș, pe partea dreaptă.

”Gîrcina Fân Fest” este un fel de sărbătoare câmpenească (dar mai cu ștaif), cu concursuri pentru gospodari dar și cu surprize culinare. ”La evenimentul de sâmbătă, vor fi competiții de cosit, demonstrație gastronomică, ateliere pentru copii, expoziții, foc de tabără, concurs de tras funia, concurs de tras cu arcul sau concurs de cărați baloți de fân, plus multe alte surprize pentru toți cei care vor fi prezenți la Almaș alături de noi.

În acest an avem o colaborare frumoasă alături de Carmen Seculare și Consiliul Județean Neamț.
Sunt convins că la fel ca și anul trecut, vor ajunge la Fân Fest toți gîrcinenii care s au întors ACASĂ din străinătate și îi invităm de asemenea, și pe cetățenii din localitățile învecinate”, a declarat primarul Mihai Gontaru.
Atmosfera va fi întreținută de artiști ca Lyz, Ansamblul folcloric Brâul Roșu sau Grupul ZORI și Ionuț Stoian.
Imagini de la ediția de anul trecut a Gîrcina Fân Fest, de la minutul 4:45:

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: ''Gîrcina Fân Fest''! Sâmbătă, la Almas
Articolul anterior
Romsilva, semnal de alarmă! Creștere semnificativă a numărului de incendii în fondul forestier
Articolul următor
Tânără de 17 ani, găsită spânzurată la Vaduri

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed