O întreagă gospodărie a fost mistuită de flăcări la primele ore ale dimineții, în comuna Negrești, jud. Neamț. Focul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit electric.
”În această dimineață, la ora 07:12 pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Negrești pentru stingerea unui incendiu produs la mai multe construcții dintr-o gospodărie.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Negrești, Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, SVSU Dobreni și IPJ.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la acoperișul casei și la mai multe anexe gospodărești, existând posibilitatea propagării la alte construcții din vecinătate.
Persoanele care s-au aflat în locuință s-au autoevacuat. Niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale.
Concomitent cu misiunea pentru localizarea incendiului s-a acționat pentru evacuarea bunurilor aflate în locuință (mobilier, aparate electrocasnice, documente etc).
Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 180 mp, bunurile din pod, patru anexe gospodărești (bucătărie de vară, camera centralei, o magazie și un foișor) pe o suprafață de aproximativ 350 mp și un mc lemne de foc.
Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a declarat cpt. Irina Popa- ISU Neamț.
I.C. (sursa foto: ISU)












