Conflictul izbucnit între părinții din satul Gura Văii și administrația locală din Girov, a fost mediat și rezolvat (cel puțin pe moment) după o întâlnire între părinți și inspectorul școlar general, Florentina Luca Moise. Astfel, de mâine, cei aproape 20 de copii de grădiniță din Gura Văii, vor merge la școala din Girov cu microbuzul și vor fi însoțiți pe toată durata transportului de personal nedidactic, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul Școlar Județean Neamț.

Reîntoarcerea micuților în grădinița din satul lor, depinde acum doar de administrația locală, care va trebui să găsească bani pentru remedierea deficiențelor identificate de autorități la clădirea școlii din Gura Văii. Primarul PSD, Vasile Ciubotaru, nu a transmis nici până astăzi o poziție oficială din partea primăriei, prin urmare, nu se poate ști dacă are vreo soluție sau clădirea va rămâne în paragină.

Comunicat de presă cu privire la întâlnirea inspectorului școlar general al ISJ Neamț cu părinții preșcolarilor din satul Gura Văii, comuna Girov: Astăzi, 12.09.2023, a avut loc, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, o întâlnire cu părinții preșcolarilor din localitatea Gura-Văii, comuna Girov. Subiectul dezbaterii a vizat relocarea preșcolarilor care au învățat în anul școlar 2022-2023 la Grădinița Gura Văii, structură a Școlii Gimnaziale ”Prof. Gheorghe Dumitreasa”, comuna Girov.

Conform HCL nr. 116 din data de 29.12.2022, cu privire la organizarea rețelei unităților de învățământ preuniversitar, pentru anul școlar 2023-2024, în anul menționat, în rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar din județul Neamț, nu se mai regăsește Grădinița Gura Văii, structură arondată a Școlii Gimnaziale ”Prof. Gheorghe Dumitreasa”, comuna Girov, fapt care a nemulțumit părinții preșcolarilor din localitatea Gura Văii.

Rețeaua școlară se organizează de autoritățile administrație publice locale cu avizul conform al Inspectoratului Școlar Județean, pentru unitățile de învățământ de stat, particular și confesional preuniversitar.

Inspectorul școlar general, prof. Florentina Luca-Moise, a informat părinții prezenți la întâlnire că Școala Gimnazială ”Prof. Gh. Dumitreasa”, comuna Girov, a fost reabilitată și extinsă cu 4 săli de clasă, iar Grădinița Gura Văii are toalete necorespunzătoare, ziduri fisurate și nu există autorizații de funcționare ISU și DSP.

      Inspectoratul Școlar Județean Neamț aplică politicile şi strategiile Ministerului Educației la nivel județean. În acest context, Inspectoratul Școlar Județean Neamț sprijină Școala Gimnazială ”Prof. Gh. Dumitreasa”, comuna Girov, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, pentru școlarizarea elevilor, în condiții de siguranță și asigură resursa umană necesară furnizării de servicii educaționale de calitate.

     Părinții au fost informați că Inspectoratul Școlar Județean Neamț  a normat un post de profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică, pentru Școala Gimnazială ”Prof. Gh. Dumitreasa”, comuna Girov. În cel mai scurt timp, se va solicita conducerii Școlii Gimnaziale ”Prof. Gh. Dumitreasa”, comuna Girov, să elaboreze un program de transport școlar, pentru copiii din Gura Văii, avându-se în vedere și asigurarea cu personal nedidactic pe durata deplasărilor acestora.

În urma întâlnirii cu părinții, aceștia au acceptat ca, începând de mâine, 13 septembrie 2023, copiii să participe la cursuri în cadrul Școalii Gimnaziale ”Prof. Gh. Dumitreasa”, comuna Girov, până la data la care Primăria va identifica resursele necesare remedierii neconformităților la clădirea Grădiniței Gura Văii.

Lacăt pe porțile grădiniței, în prima zi de școală, într-o comună din Neamț. Primarul PSD este de negăsit

I.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.