Hidroelectrica anunță deversări și din acumulări din amonte de Piatra- Neamț
Hidroelectrica va face deversări și din alte acumulări, în amonte de Piatra- Neamț, a anunțat ISU Neamț. Începând cu ora 19:30, se fac deversări din acumulările Vaduri Pângărați, cu debit de 42 mc pe secundă.
Deversări la cele două baraje din P. Neamț: Reconstrucția și Bâtca Doamnei
ISU Neamț a anunțat că începând cu ora 16, au loc deversări de ape din acumularea Reconstrucția din Piatra- Neamț. Inițial, s-a anunțat că deversările au loc între orele 16- 18, cu un debit de 50mc pe secundă, pentru curățarea grătarelor. Ulterior, s-a revenit cu precizarea că deversările vor continua cu același debit, și după ora 18, până la o oră deocamdată necunoscută.
Totodată, au fost anunțate deversări și din acumularea Bâtca Doamnei, începând cu ora 18, cu un debit de 20mc pe secundă.
În această seară, la Piatra Șoimului, pârâul din satul Poieni a ieșit din matcă și a afectat drumuri și câteva gospodării. La Crăcăoani, râul Cracău aproape a distrus un drum după ce debitul s-a mărit considerabil în urma ploilor din ultimele ore.
Până la această oră (20:00) autoritățile din Neamț nu au anunțat situații de urgență din cauza ploilor.
I.C.












