Guvernul Orban a adoptat în şedinţa de luni, 30 martie, două Hotărâri de Guvern în domeniul sanitar, a anunţat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. Astfel, Guvernul a decis ca nu mai este necesar cardul de sanatate pe perioada starii de urgenta, iar pacientii care nu sunt asigurati vor primi ingrijiri medicala legate de Covid 19. Totodata, s-a dat liber pentru noi angajari la DSP-uri si la Ambulanta, in limita a 1.000 de posturi pentru intrega tara.
Iata lista cu noile reglementari:
- Nu va fi necesară folosirea cardului de sănătate pe perioada stării de urgenţă.
- Toate persoanele aflate pe teritoriul României beneficiază de serviciile medicale legate de COVID-19, indiferent de calitatea de asigurat sau nu.
- Pentru pacientii simptomatici, se reglemenetază acordarea consultaţiilor la distanţă. Posibilitatea este extinsă şi pentru celelate categorii de pacienţi. Consultaţii la distanţă pot fi acordate de către medicii de familie şi medicii din ambulatoriul de specialitate, cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii pe oră.
- Se prelungeşte termenul de valabilitate al biletelor de trimitere cu 90 de zile.
- Documentele de decontare se pot transmite electronic sau prin alte persoane.
- Pentru bolnavii cu boli cronice nu este necesară o reevaluare pentru reînnoirea scrisorii medicale pe perioada stării de urgenţă.
- Creşte numărul de posturi de la DSP-uri cu 1000.
- Structura serviciilor de ambulanţă se suplimentază cu 1000 de posturi.
- Pentru perioada stării de urgenţă recomandarea este ca angajările să fie cu prioritate prin detaşări sau pe perioadă determinată.
Ionut CORFU