Hotii care au fost urmariti de politistii din Damuc (jud. Neamt) 45 de kilometri prin Cheile Bicazului pana la Gheorgheni (judetul Harghita), au primit arest la domiciliu, informeaza IPJ Neamt, desi erau recidivisti cu multiple furturi la activ atat in tara cat si in strainatate, unul dintre ei fiind impuscat la un moment dat de mascati cand incerca sa fuga dupa ce comisese o infractiune. Ei sunt din Savinesti (jud. Neamt) si au fost depistati in trafic imediat dupa ce sparsesera pentru a doua oara aceeasi casa din comuna Damuc, proprietarul fiind plecat cu familia la munca in strainatate.

Unul dintre politistii care a participat la urmarirea si prinderea hotilor, se arata extrem de revoltat de decizia judecatorilor, intr-o postare pe contul lui de facebook, in care povesteste cu lux de amanunte cum au decurs lucrurile si cum unul dintre cei doi hoti paria cu un politist inainte ca judecatorii sa dea verdictul, ca nu va fi incarcerat, ceea ce s-a si intamplat. Marius Coserariu, unul dintre cei mai cunoscuti politisti din judetul Neamt, incheie cerandu-si scuze de la hoti: ”Iertați-mă domnilor hoți că am îndrăznit să vă ieșim în cale!”

Iata ce spune politistul:

”În cele ce urmează am să vă prezint o poveste adevărată care se întâmplă din păcte tot mai des în lumea justiției. Iat-o:
În urmă cu ceva ani, un om a plecat în străinătate împreună cu familia sa, pentru a încerca să-și facă un rost, având în vedere că la munte nu ai prea multe posibilități de a te realiza. Și uite așa, omul respectiv, prin muncă și sudoare, cu lacrimi și suferință, a reușit să-și construiască o casă mare și frumoasă pe care a utilat-o cu tot ce era necesar pentru un trai decent. Ca orice om cinstit, a lăsat casa în grija unui vecin, un om gospodar, care trecea din când în când să aerisească, să mai verifice casa etc. Totul bun și frumos până aici. Numai că între timp, casa a fost „monitorizată” de hoți atât de bine, încât pe la începutul lunii februarie s-au hotărît să dea lovitura.Au spart ușa, au intrat în casă și au luat ce li s-a părut mai valoros și ușor de vândut: televizoare LCD, mașini, scule etc. Au burdujit totul într-un cadavru de Fiat și…duși au fost. În urmă n-au lăsat decât câteva urme de încălțăminte și urme papilare, de care după cum veți vedea, polițiștii s-au legat ulterior. Alte indicii….nimic, doar câteva bârfe și supoziții. Și pentru ca tacâmul să fie complet, la nici trei săptămâni, domnii hoți și-au amintit brusc faptul că în casă au mai rămas multe lucruri de valoare și ar fi păcat să fie…furate de alții. Și uite-așa, cu același cadavru de Fiat, au plecat iarăși în frumoasa așezare de munte, unde știind că nu se află nimeni acasă și nu există nici un sistem de alarmare sau supraveghere, au intrat în casa bietului om, prin aceeași ușă pe care au spart-o din nou și au furat tot ce a mai rămas. Și…..duși au fost.
Numai că după vreo 3 km parcurși, în fața ochilor au văzut roș-albastru. Nasol!. Erau „gaborii”! Au redus un pic viteza pentru a lăsa impresia unor oameni cinstiți, însă apoi….au băgat talpă. De această dată, luminile roș-albastre fâlfâiau agitate la spatele mașinii, în timp ce sirena urla ca nebuna. Prin difuzoare se auzea din când în când vocea hotărâtă a unui bărbat „Trageți pe dreapta!”. De supărare, domnii hoți și-au aprins câte o țigară din care trăgeau nervoși, iar mucurile le aruncau pe geam, în speranța că „gaborii” se vor răzgândi, ori vor rămâne fără benzină. Și ambele mașini (cadavrul de Fiat și bătrînul Logan) goneau ca nebunele, nervoase, printre serpentinele munților noștri semeți, aproximativ 45 km. Adrenalina era la cote maxime, fiind amplificată de fondul sonor al sirenei și sentimentul FCSB-ist al culorilor roș-albastre. În cele din urmă, un nemernic de parapet aflat pe marginea drumului a ieșit în fața cadavrului de Fiat și astfel, cursa s-a încheiat. Imaginați-vă apoi cum zornăiau cătușele, cum se auzea suflarea gâfâită a celor două balabuste, tinere de altfel, care-și reproșau unul- altuia eșecul afacerii. Nu mică le-a fost mirarea polițiștilor să afle că bunurile din mașină erau furate din acea casă muncită cu lacrimi și sudoare de acei oameni care nu mai aveau nici o speranță să-și recupereze bunurile din primul furt. Desigur, s-a trecut la efectuarea de activități specifice, reconstituiri, declarații, cercetări. Interesantă era atitudinea sigură a celor 2 domni hoți, care știau dinainte verdictul ce avea să-l dea peste numai câteva ore, un judecător „milos”. Pentru a completa cele de mai sus și a vă face o imagine a celor doi domni hoți, vă pot spune că sunt sătui de pușcărie, atât în țară, cât și în străinătate, iar unul dintre ei, încă mai simte glonțul plecat din țeava unui pistol al unui luptător SAS, în fesă. Acesta chiar a pariat cu un polițist că dacă instanța nu-i dă control judiciar, în cel mai rău caz primește un arest la domiciliu. Și a venit ziua verdictului: Domnii Hoți, recidiviști, prinși în flagrant, cu cazierul cât „Luceafărul” lui Eminescu, au primit AREST LA DOMICILIU. Eu personal sunt costernat. Am vreo 22 de ani de caschetă. Am văzut la viața mea multe, dar credeam că între timp cei care aplică legea…. chiar o aplică, dar… GHINION. Cam aceasta a fost povestea mea. Iertați-mă domnilor hoți că am îndrăznit să vă ieșim în cale.
Și-am încălecat pe-o șea și v-am spus povestea mea…..tra la la!”

Ionut CORFU

Capture

politia-rutiera-noaptea-600x450

DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

  1. Trăiască justiția independenta si statul de drept al XXXXXXX! Ar trebui aceia aflați în arest la domiciliu sa fie luati de respectivul judecator acasă la el

  2. A ajuns si in Romania sa fie cum in Italia ii lasa liberi pe hoti sa poate fura in continuare.Sa va fie rusine oameni pleaca din tara sa si faca un viitor si vin niste infractori si distrugge tot.Nu am cucine santeti toti niste mafioti ????

Dă-i un răspuns lui Elena Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.