Doi bărbaţi, de 42 şi 35 de ani, recoltau trufe fără autorizaţie, cu ajutorul a şase câini dresaţi din rasa Lagotto Romangnolo.

În după-amiaza de 28 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Doljeşti, împreună cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Roman, au acţionat pe linia respectării prevederilor Legii nr. 171/2010 R.

Astfel, în pădurea ’’Durdura’’ din Doljeşti, pădure aflată în administrarea Ocolului Silvic Roman, au fost depistaţi doi bărbaţi din Hunedoara.

Cei doi, de 42 şi 35 de ani, recoltau trufe fără să deţină autorizaţie, cu ajutorul a şase câini dresaţi din rasa Lagotto Romangnolo.

Poliţiştii au găsit asupra lor patru kg trufe negre, care au fost confiscate şi predate lucrătorilor silvici.

Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi de poliţişti, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 R. cu 2000 lei amendă.

(sursa: IPJ Neam)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.