Doi ieșeni au ieșit cam șifonați din mâinile a doi bărbați din Piatra Neamț, după un conflict care a avut loc sâmbătă, la restaurantul Turnul Berarilor. Unul dintre agresori a fost reținut. ”La data de 12 octombrie a.c., ora 18:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o unitate de alimentație publică există un conflict între mai multe persoane.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, doi bărbați, în vârstă de 30, respectiv 35 de ani, din municipiul Piatra-Neamț, ar fi amenințat și lovit cu pumnii și cu un obiect contondent pe doi bărbați din județul Iași, tulburând ordinea și liniștea publică.
Celor doi bărbați, ambii în vârstă de 32 de ani, din județul Iași, le-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26 din 2024, aceștia declarând faptul că nu doresc să solicite emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-le adusă la cunoștință posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecție.
În urma materialului probator, față de bărbatul în vârstă de 35 de ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Totodată, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61 din 1991, ambilor bărbați din municipiul Piatra-Neamț.
Cercetările se continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea liniștii și ordinii publice, lovirea sau alte violențe și amenințare”, informează IPJ Neamț.
I.C.