În timp ce președintele Harpa spune că politica PSD Neamț de recrutare a unor membri de la alte partide, merge ca unsă și ”echipa se întărește”, pare-se că lucrurile nu sunt văzute cu ochi buni și în teritoriu, unde apar primele semne ale unei posibile implozii. Mulți dintre social democrații nemțeni consideră că în paralel cu îndepărtarea PSD-iștilor cu ștate vechi, are loc o PDL-izare a partidului, cu oameni din vechea gardă a lui Pinalti, care au ajuns peste noapte pe poziții de lideri în PSD.
Pe acest fond, dar și în contextul altor nemulțumiri legate de ”județeana de partid” , 3 consilieri locali PSD din comuna Negrești, au trecut cu adeziune, arme și bagaje, la AUR, dușmanul de moarte al PSD. Evident, au luat cu ei întreaga organizație PSD Negrești.
Anunțul a fost făcut ieri, pe pagina de facebook ”AUR Negrești”, informațiile fiind confirmate astăzi pentru tvmneamt.ro, de deputata AUR Neamț, Dumitrina Mitrea, care a spus că toți cei 3 consilieri locali PSD au trecut la AUR cu adeziune semnată, adică și-au pierdut mandatele de consilieri locali. Totodată, cei 3 au pus bazele organizației AUR la Negrești. ”Dragi cetateni ai comunei Negresti! Va aducem la cunostinta ca subsemnatii Loghin Stefan, Ciucanu Marius si Ungureanu Nicolae, impreuna cu membrii organizatiei noastre, am hotarat sa demisionam din functia de consilieri locali respectiv membri ai organizatiei PSD Negresti”, transmit cei 3 consilieri locali exPSD.
Iată și motivele pentru care aceștia spun că au părăsit PSD chiar cu prețul pierderii mandatelor de consilieri locali:











