Sanatate
Citit de: 56 ori

În Neamț, numărul asiguraților la Sănătate a crescut ușor

Răzvan Cuc se declară nevinovat și acuză o conspirație DNA- presă. Primarul de la Grumăzești îi ține isonul colegului de partid și se dă și el victimă a Justiției
Locuri de muncă disponibile în Neamț prin AJOFM

În Neamț, numărul asiguraților la Sănătate a crescut ușor

  • dintre bolnavii incluși în programele naționale de sănătate, doar pacienții ocologici, cu HIV/SIDA și TBC beneficiază de întreg pachetul de servicii medicale de bază

Comunicat de presă- CAS Neamț: Din datele centralizate, la începutul acestui an, în județul Neamț, numărul asiguraților care contribuie la  Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a crescut ușor, ca urmare a măsurilor legislative cu impact asupra sistemului de asigurări de sănătate, aplicate din a doua jumătate a anului trecut. Reamintim că, anterior aplicării acestor măsuri, doar o tremie din numărul asiguraților contribuiau la fondul destinat asigurărilor sociale de sănătate.

Principalele categorii care achită contribuția la fondul destinat asigurărilor sociale de sănătate sunt: salariații (96.500), persoanele care realizează venituri din activități independente (aproximativ 6.000), asigurații cu plată directă (6.500), persoane cu venituri din cedarea folosinței bunurilor (aprox 1.400), pensionarii cu venituri peste 3000 de lei, beneficiarii unor legi speciale (3.000), persoanele care beneficiază de venit minim de incluziune (11.000), persoanele care beneficiază de indemnizație de somaj (1.500), persoanele aflate în concediul de creștere copil (2.500), persoanele fizice care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole (4.000).

În categoria asiguraților fără plata contribuției sunt incluși: copiii până la 18 ani (95.500), tineri  cu vârsta între 18-26 de ani care urmează o formă de învățământ (10.150), persoanele cu handicap (6.100), femeile însărcinate și lăuzele (700), persoanele incluse în programe naționale de sănătate (2.300), persoanele are execută o pedeapsă privativă de libertate (150), pensionarii de invaliditate (10.600), pensionarii cu pensie până în 3000 de lei.

Ultimele modificări, aplicate la începutul acestui an i-au vizat pe beneficiarii programelor naționale de sănătate (PNS) care, până la finalul anului 2025, au beneficiat, cu toții, de întreg pachetul de servicii medicale de bază.

Începând cu 1 ianuarie 2026, pacienții fără venituri înscrişi în Programul Naţional de Oncologie sunt persoane asigurate şi beneficiază, până la vindecarea afecţiunii oncologice, de medicamentele şi serviciile prevăzute în programul naţional respectiv, dar şi de întregul pachetul de servicii medicale de bază acordat persoanelor asigurate. Totodată, pacienţii neasiguraţi înscrişi în Programul Naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV/SIDA şi în programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei beneficiază de servicii medicale şi conexe, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale acordate în cadrul programelor naţionale respective, de întregul pachet de servicii de bază acordat persoanelor asigurate.

Pacienţii neasiguraţi înscrişi în celelalte programe naţionale de sănătate beneficiază în continuare de serviciile medicale, serviciile conexe, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale acordate în programul/programele respective, pentru afecţiunea/afecţiunile de care suferă, de serviciile din pachetul de bază care stau la baza acordării acestora (consultaţii şi spitalizări), până la vindecarea respectivei afecţiuni, precum şi de serviciile din pachetul minimal acordat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Datorită eforturilor autorităților centrale în extinderea pachetelor de prevenție numărul beneficiarilor acestor programe a crescut, ceea ce reflectă o mai bună capacitate de diagnostic și acces extins la serviciile medicale specializate. Obiectivul nostru este ca cetățenii să poată beneficia de servicii medicale, investigații și medicamente, necesare depistării  și tratării afecțiunilor. Abordăm cu maximă responsabilitate gestionarea fondurilor publice și depunem toate eforturile pentru ca asigurații să aibă acces la investigații și tratament”, a declarat Nadia-Elena Harpa, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Neamț.   

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: În Neamt, numărul asiguraților la Sănătate a crescut ușor
Articolul anterior
Răzvan Cuc se declară nevinovat și acuză o conspirație DNA- presă. Primarul de la Grumăzești îi ține isonul colegului de partid și se dă și el victimă a Justiției
Articolul următor
Locuri de muncă disponibile în Neamț prin AJOFM

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed