Local
Citit de: 6 ori

Încă o victimă ”Accidentul”- Bătrână din Borlești, lăsată fără 6.000 de lei

Bani cu nemiluita, la dispoziția directorului Locativserv- ”Se huzurește pe banii pietrenilor” (Chitic)
(VIDEO) Hohote de râs în CL Piatra- Neamț. Un consilier local se crucește când majoritatea aprobă un proiect al opoziției

Polițiștii efectuează cercetări într-un dosar de înșelăciune prin metoda “Accidentul” În ziua de 27 aprilie 2017, în jurul orei 23.58, Postul de poliție Borlești a fost sesizat prin SNUAU 112 de o femeie de 72 ani din comună, despre faptul că persoane necunoscute au profitat de neatenția sa iar prin metoda “Accidentul” au înșelat-o cu suma de 6100 lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal iar cercetările sunt continuate pentru identificarea și depistarea suspecților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Reluăm sfaturile preventive în astfel de cazuri:

• În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: fie depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, fie înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie;

• Dacă sunteţi contactaţi de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin;

• Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.); Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini; Vârstnicii sunt o categorie extrem de vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni. Explicaţi-le persoanelor vârstnice din familie că nu trebuie să dea curs niciunei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării.

Ionut CORFU

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: Inca o victima ''Accidentul''- Batrana din Borlesti, lasata fara 6.000 de lei
Articolul anterior
Bani cu nemiluita, la dispoziția directorului Locativserv- ”Se huzurește pe banii pietrenilor” (Chitic)
Articolul următor
(VIDEO) Hohote de râs în CL Piatra- Neamț. Un consilier local se crucește când majoritatea aprobă un proiect al opoziției

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed