Local
Citit de: 472 ori

Incendiu cu explozie noaptea trecută, într-o gospodărie din Săvinești

Activități pentru întreaga familie în a doua zi de Paște, în Parcul Tineretului
Incendiu la Farcașa. Un bărbat beat și-a dat foc la casă în Vinerea Mare

Flăcările au făcut prăpăd noaptea trecută, într-o gospodărie din comuna Săvinești. După izbucnirea incendiului, a explodat și o butelie, însă din fericire, nimeni nu a fost rănit. Cauza incendiului a fost coșul de fum neprotejat termic.

 

La ora 03:00, prin apel la 112 a fost anunțat un incendiu produs la o locuință din comuna Săvinești. La locul solicitării s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț și Punctului de lucru Roznov.

La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta generalizat la acoperișurile unei locuințe și unor anexe gospodărești cu posibilitatea propagării la o casă P+1 din vecinătate. Imediat după sosirea forțelor de intervenție, o butelie a explodat.

Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperișul casei pe o suprafață de 80 mp, acoperișul unei anexe gospodărești (bucătărie de vară) pe o suprafață de 60 mp, o anexă gospodărească din lemn cu suprafața de 80 mp cu bunurile din interiorul acesteia și s-au deteriorat bunuri din interiorul locuinței (aparate electrocasnice, mobilier, materiale textile etc).

O femeie în vârstă de 84 de ani, proprietara gospodăriei, a fost asistată de echipajul SMURD deoarece a suferit un atac de panică.

Coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a declarat cpt. Irina Popa- ISU Neamț.

G.T. (sursa foto- ISU)

Distribuie știrea:

Etichete: Incendiu cu explozie noaptea trecută, într-o gospodărie din Săvinești
Articolul anterior
Activități pentru întreaga familie în a doua zi de Paște, în Parcul Tineretului
Articolul următor
Incendiu la Farcașa. Un bărbat beat și-a dat foc la casă în Vinerea Mare

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed