Incendiu într-o gospodărie din Alexandru cel Bun după ce niște copii s-au jucat cu focul
”În jurul orei 13:20, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Alexandru cel Bun pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie din satul Bistrița.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, SVSU Alexandru cel Bun și IPJ.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească (adăpost pentru animale) cu posibilitatea propagării la locuința aflată în apropiere.
În interiorul adăpostului se aflau păsări și porci. Concomitent cu localizarea incendiului pompierii au acționat pentru salvarea celor patru porci aflați în interiorul adăpostului.
Forțele de intervenție au acționat pentru stingerea incendiului în urma căruia au ars adăpostul pentru animale din lemn cu suprafața de 50 mp și 9 păsări.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jocul copiilor cu focul”, a declarat cpt. Irina Popa- ISU Neamț.
I.C. (sursa foto: ISU)













