Un incendiu a izbucnit la primele ore ale acestei dimineți, într-un apartament de la etajul 10 al unui bloc din centrul orașului Piatra Neamț (zona Miorița- vizavi de Petrodava). Flacarile s-au manifestat violent, amenințând și alte locuințe, însă intervenția pompierilor, inclusiv cu autospeciala de intervenție la mare înălțime, a oprit la timp extinderea focului. Din fericire, proprietarii apartamentului, un bărbat și o femeie de 73, respectiv 72 de ani, s-au evecuat la timp.

La ora 07:03, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 într-un bloc de locuințe din municipiul Piatra-Neamț, de pe bulevardul Decebal (zona Petrodava).

La locul solicitării s-au deplasat cinci echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț.

Până la sosirea pompierilor, proprietarii apartamentului, un bărbat de 73 ani și o femeie de 72 ani s-au autoevacuat. Aceștia au primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul unui apartament cu trei camere, existând posibilitatea propagării și la alte apartamente.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a acționat atât din exteriorul apartamentului, cu autospeciala pentru intervenție și salvare de la înălțime dar și din interiorul acestuia. În urma incendiului au fost afectate o cameră, holul, bucătăria și baia apartamentului unde au ars: obiecte de mobilier, aparatură electronică, materiale textile și bunuri de uz casnic.

De asemenea, s-a acționat pentru evacuarea fumului din apartament și de pe casa scării.
Nicio persoană nu a necesitat transport la spital.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric cauzat de un aparat electric defect”, a transmis ISU Neamț.

I.C. (sursa foto- ISU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.