Local
Citit de: 2 ori

Incendiu la o casă din Piatra Neamț, de la un aparat de sudură

400 de amenzi pentru șoferi și pasageri fără centură de siguranță
Mobilizare la Prefectură pentru perioada Paștelui: siguranța cetățenilor și curățenie pe cursurile de apă

O casă din Piatra Neamt a fost la un pas sa se aprinda seara trecuta, dupa ce in garajul de la subsol a izbucnit un incendiu. ”Aseară, în jurul orei 18:00, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un garaj situat pe strada Clement Pompiliu.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă la subsolul unei case P+1 în are era amplasată și centrala termică, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință.

Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite. Au ars bunuri materiale aflate la subsolul clădirii (mașină pentru tuns iarba, aparat de sudură, piese auto, accesorii pentru pescuit etc).

Incendiul s-a produs,  cel mai probabil,  din cauza unor scântei rezultate în urma folosirii unui aparat de sudură fără respectarea normelor specifice. Nu au fost victime”, a transmis ISU Neamt.

I.C. (sursa foto: ISU)

Distribuie știrea:

Etichete: de la un aparat de sudură, Incendiu la o casă din Piatra Neamț
Articolul anterior
400 de amenzi pentru șoferi și pasageri fără centură de siguranță
Articolul următor
Mobilizare la Prefectură pentru perioada Paștelui: siguranța cetățenilor și curățenie pe cursurile de apă

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed