Administratie
Citit de: 4 ori

Incep lucrările de reparaţii la drumul care urcă la Cercul Gospodinelor

94 de ani de la nasterea academicianului Zoe Dumitrescu-Busulenga
Viceprimarii si functionalitatea „Camerei 20”

Municipalitatea s-a apucat de reparat drumul care urcă spre Cercul Gospodinelor.
Se va proceda la asfaltarea unei porţiuni de 300 de metri, de la bază şi până la Colibe. Specialiştii au luat decizia de a fi turnat asfalt până la Colibe deoarece traficul este mai intens în acea zonă.

După mai bine de un an de zile de când a fost scoasă piatra cubică de pe o porţiune din respectivul drum, Publiserv a reluat lucrările, iar edilii din Piatra Neamţ speră ca acestea să fie gata până la venirea sezonului rece. Viceprimarul Dragoş Chitic supraveghează personal şantierul.

Dragos Chitic – Viceprimar Piatra Neamt
„Zilele acestea au început reparaţiile la drumul care urcă pe Cozla. Se fac lucrări de preluare a apelor pluviale pentru a evita problemele cauzate de precipitaţiile abundente şi pentru a proteja locuinţele de pe străzile Ştefan cel Mare şi Ion Creangă – pe partea cu Parcul Zoo şi pe cele de pe străzile Ape Minerale şi Petru Rareş, pe versantul opus. De asemenea se execută reparaţia efectivă a drumului de acces. S-a început de la bază, de la intrarea de pe Ştefan cel Mare. De acolo şi până la Colibe, pe o porţiune de 300 de metri se scoate de tot piatra cubică, se consolidează şi se toarnă asfalt. De la Colibe şi până la Belvedere se completează piatra cubică, iar drumul va fi adus într-o stare corespunzătoare circulaţiei. Se continuă de la Belvedere până la Cercul Gospodinelor, dar anul acesta se merge numai pe partea de întreţinere, pentru că acel tronson necesită consolidare. De la Gospodina şi până la staţia Telegondolă, drumul va fi închis circulaţiei rutiere, şi va fi permis doar accesul auto pentru maşinile de intervenţie care trebuie să ajungă pe pârtie, în sezonul de iarnă. De asemenea se vor realiza lucrări de colectare a apelor. Reparaţiile se fac de către Publiserv, societate a Consiliului Local Piatra Neamţ, iar banii necesari acestei investiţii au fost deja prevăzuţi în bugetul local, la capitolul reparaţii curente drumuri. Noi ne dorim ca lucrarea să se finalizeze până vine frigul”

Distribuie știrea:

Etichete: cercul gospodinelor, cozla, Piatra Neamt
Articolul anterior
94 de ani de la nasterea academicianului Zoe Dumitrescu-Busulenga
Articolul următor
Viceprimarii si functionalitatea „Camerei 20”

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed