Duminică, 7 iulie, ora 21:00, pe platoul Curții Domnești din Piatra-Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț dă startul celei de a XLIX-a ediții a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale”. Publicul nemțean și turiștii aflați în vacanță în ținutul nostru se vor putea bucura, până pe 13 iulie, de șapte seri cu muzică de cea mai înaltă calitate interpretată de artiști și formații celebre.

Așa cum este tradiția celor patruzeci și opt de ediții anterioare, deschiderea și închiderea festivalului aparțin concertelor de muzică clasică. Startul va fi dat de Orchestra Filarmonicii „Serghei Lunchevici” Chişinău, cu maestrul Mihail Agafiţa la pupitru dirijoral.

Iubitorii muzicii de jazz vor fi răsfățați de concertul intitulat „Big Band Boom”, în care protagoniști vor fi Berti Barbera și Big Bandul Radio (dirijor: Simona Strungaru).

Muzica pop va fi prezentă pe scena Vacanțelor Muzicale prin intermediul trupei „The Motans”. Solistul, compozitorul și textierul Denis Roabeș (care va fi însoțit de chitaristul Damian Rusu, toboșarul Ali Said, basistul Matei Căpitanu) promite o seară memorabilă, din programul pregătit pentru seara de 11 iulie nelipsind cele mai cunoscute și apreciate piese ale formației.

Un eveniment muzicale al ediției curente care va încânta publicul Vacanțelor va fi concertul Tarafului „Iancu Jianu”Constantin Gaciu, unul dintre cei mai mari cobzari ai României, cel care a înființat acum șase ani grupul oltean, aduce în festival muzica tradițională și cea lăutărească.

Ca la fiecare ediție, nu vor lipsi recitalurile camerale, anul acesta fiind invitați să le susțină muzicieni consacrați – Mircea Lazăr (vioară), Anton Niculescu (violoncel) Andrei Licareţ (pian) – ori tineri aflați în plină afirmare, precum acordeonistul Emmy Dumitru, fost elev al Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț.

Un alt eveniment de marcă al muzicii de cameră este recitalul propus de „Duo Suspiratio” alcătuit din Magda-Eliza Maftei (mezzosoprană) și Carles Dorador i Jové (lăută). „Din Italia în Franţa – o călătorie muzicală barocă” abordează tema călătoriei, atât ca explorare a două țări și a două culturi, fiecare cu particularitățile sale stilistice, cât și drept călătorie prin diferitele forme de expresie muzicală vocală din secolul al XVII-lea. Arietele, canțonetele și cantatele italiene se vor îmbina cu ariile de curte, tipic franceze. Acestea oferă o largă paletă de emoții, de la bucuria primei iubiri la dezamăgire, disperare și lamentație, programul fiind conceput și ca o profundă rătăcire în labirintul sufletului uman. Singurele mijloace de expresie sunt vocea și teorba (lăuta).

De neratat de către publicul meloman se anunță și concertul intitulat „The Great American Songbook”, adus pe scena Vacanțelor de muzicienii Sorin Zlat (pian), Mihaela Alexa (voce), Sorin Zlat sr. (saxofon), Adrian Flautistu (contrabas) și Iulian Nicolau (tobe).

Poveste din Bucureştiul de odinioară” este concertul de vineri seara, unul aparte în care solista Miruna Ionescu și membrii „Tarafului de oraş” – Valentin Albeşteanu (vioară), Valentin Cucu (pian), Daniel Mustăţea (acordeon), Nicolae Petrea (contrabas) – vor interpreta cântece celebre mai vechi ori mai noi, piese fredonate de mulți dintre noi: „Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea”, „Suflet candriu de papugiu”, „Coșarul”, „Por una cabeza”, „Inimă, nu fii de piatră”, „Mi-am pus busuioc în păr”, „Habar n-ai tu”, „Ciuleandra”, „Hora Mărțișorului”, „Căruța poștei”.

La final, în așteptarea ediției a L-a, sâmbătă, 13 iulie 2024, pe Platoul Curții Domnești, se va desfășura Gala de operă. Sub conducerea muzicală a dirijorului Cătălin Toropoc, vor evolua Orchestra „Ionel Perlea” și soliștii Alexandra GrigoraşClaudia Caia, George Proca.

Publicul interesat poate găsi amănunte despre cele zece evenimente artistice care compun ediția de anul acesta a Vacanțelor Muzicale accesând paginile web: https://www.culturaneamt.ro/ și https://vacantemuzicale.ro/ ori pagina https://www.facebook.com/CulturaNeamt .

sursa: Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.