Un incident a avut loc astăzi în jurul orei 16, într-o secție de votare din Roznov. Un candidat la deputați pe listele AUR, și-a pus fiul membru în comisia de votare de la Secția nr. 129.
Conform martorilor, după ce s-a făcut o sesizare către autorități, candidatul și-a luat fiul și a fugit împreună cu el, declarând ulterior polițiștilor, că acesta nu este în județ. ”La data de 01 decembrie a.c., o femeie a sesizat faptul că, fiul unui canditat la alegerile parlamentare, ar fi membru la o secție de votare, din partea aceleași formațiuni politice la care ar fi candidat și tatăl său.
Polițiștii au efectuat verificări, stabilind că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză părăsind secția de votare fără informarea președintelui secției de votare, până la acest moment nefiind identificat de polițiști.
Această sesizare a fost transmisă pentru soluționare Biroul Electoral Județean”, a declarat insp. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.
La o secție din Piatra Neamț a fost deschis un dosare penal, după ce un bărbat a fost depistat în timp ce încerca să introducă în urnă două buletine de vot ștampilate cu ”votat”. Situația incidentelor electorale în Neamț, la ora 16:30: ”De la începerea procesului de vot, au fost sesizate 14 posibile incidente electorale: 10 sunt confirmate, unul fiind în curs de verificare și 3 neconfirmate.
Angajații MAI au aplicat 3 amenzi în valoare de 1.500 de lei și 9 avertismente.
De asemenea, polițiștii au întocmit două dosare penale.
Câteva exemple de cazuri relevante:
La data de 01 decembrie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, un alegător ar fi primit mai multe buletinele de vot, cu care ar fi intrat în cabina de vot,
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, sub forma tentativei.
*
La data de 30 noiembrie a.c., pe o platformă de socializare a fost postat un videoclip, prin care o persoană de sex bărbătesc instiga la acte de violență.
Totodată, în aceeași zi, utilizatorul în cauză ar fi postat un videoclip în care ar fi susținut o anumită formațiune politică.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, la data de 1 decembrie a.c., a fost identificată persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din localitatea Botești.
În cauză se continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică. Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu avertisment, pentru continuarea propagandei electorale.
Angajații MAI din județul Neamț rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii”, a transmis IPJ Neamț.
I.C.










