Inconstienta incredibila! Barbatul care a gasit o bomba in padure si a dus-o la Politia Targu Neamt, a mers cu proiectilul in sacosa, intr-un microbuz de transport persoane.

Amintim ca un barbat de 42 de ani, din Targu Neamt, a gasit astazi un proiectil de 47 de mm, in timp ce culegea bureti in padurea din punctul Braniste, din comuna Vanatori Neamt. Barbatul ar fi spus politistilor ca spre seara, cand a terminat de cules bureti, a pus si minibomba in sacosa, si impreuna cu sotia lui, a urcat intr-un microbuz de transport persoane, alaturi de alti calatori, cu care a ajuns pana in Targu Neamt. Numai norocul a facut ca proiectilul sa nu se detoneze in microbuz sau intr-un loc public, pe traseul Braniste- Politia Targu Neamt, si sa vorbim acum despre o adevarata tragedie.

A ajuns la Politia Targu Neamt in jurul orei 19, iar când si-au dat seama politistii ce are omul in sacosa, s-a dat alarma, fiind asigurata zona si alertandu-se autoritatile competente. La fata locului au ajuns si echipaje de jandarmi dar si pirotehnistii ISU. ”La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț au fost sesizați de un bărbat de 42 de ani, din Târgu Neamț, cu privire la faptul că a identificat un proiectil metalic, în timp ce se afla în pădurea din zona Mănăstirii Neamț.

Persoana în cauză s-a prezentat la sediul Poliției orașului Târgu Neamț, având asupra sa proiectilul identificat.

Până la sosirea echipei pirotehnice, din cadrul ISU Neamț, polițiștii au asigurat perimetrul unității de poliție, restricționând circulația participanților la trafic.

Proiectilul de calibru 47 mm a fost ridicat în condiții de siguranță.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive”, a declarat Ramona Ciofu, purtator de cuvant IPJ Neamt.

Jandarmii atrag atentia inca o data, cum trebuie procedat cand se gasesc astfel de obiecte. ”Ne bucurăm să auzim și să întâlnim cetățeni care încă mai au spirit civic, care găsesc bunuri, obiecte pierdute și se grăbesc să le predea la cea mai apropiată secție de poliție.

 ATENȚIE însă, unele obiecte chiar trebuie lăsate în locul în care au fost găsite și doar anunțate forțele specializate, prin apel la 112.
In această seară, până la sosirea echipajului specializat, am asigurat zona din apropierea sediului Poliției Târgu-Neamț, unde, un cetățean bine intenționat, dar fără a conștientiza riscul la care se expune atât pe el cât și pe cei din jur, a adus, într-o sacoșă, un proiectil de aproximativ 20 cm, pentru a-l preda polițiștilor”, transmite Jandarmeria Neamt.

I.C.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.