Conform unui comunicat de presă emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, la Primăria Grumăzești au fost constatate infracțiuni în serie comise de funcționari în frunte cu edilul comunei. Deși în comunicat nu apare numele acestuia, surse tvmneamt.ro au declarat că primarul Constantin Matasă a fost inculpat în urma perchezițiilor de ieri și a fost pus sub control judiciar.
Iată comunicatul Parchetului și infracțiunile de care sunt acuzați primarul și mai mulți funcționari din Primăria Grumăzești: La data de 24 iunie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ, cu sprijinul organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare, au pus în aplicare un număr de 11 mandate de percheziţie domiciliară: unul la o instituţie publică, cinci la sediile unor persoane juridice şi cinci la sediile unor persoane fizice, într-o cauză având ca obiect infracţiuni de serviciu prevăzute de codul penal şi infracţiuni asimilate faptelor de corupţie, prevăzute în Legea 78/2000.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, cel puţin în perioada 2020 – 24 iunie 2025, o persoana a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de demnitate publică în care era ales, împrejurare din care au rezultat foloase necuvenite cuantificate la suma de 534.232 lei.
De asemenea, tot din cercetări a rezultat faptul că funcţionari publici care aveau în gestiune autoturisme ale instituţiei publice pentru care activau foloseau mijloacele auto (şi pentru) alte scopuri decât cele legate de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Nu în ultimul rând, a mai rezultat faptul că funcţionari publici care aveau obligaţia supravegherii prestării serviciului de muncă neremunerată în folosul comunităţii au întocmit în fals acte juridice din care ar rezulta că persoanele condamnate au efectuat muncă în folosul comunităţii, înscrisuri care erau folosite, ulterior, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ, în conformitate cu Legea 253/2013 privind executarea pedepselor şi a sancţiunilor penale, fără ca persoanele sancţionate penal să fi prestat munca neremunerată în folosul comunităţii.
În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, 6 suspecţi au fost conduşi la audieri. În urma audierilor, o persoană a dobândit calitatea de inculpat şi a fost luată faţă de această persoană măsura preventivă a controlului judiciar.
Întreaga operaţiune a beneficiat de sprijinul Serviciului Operaţiuni Speciale, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice a Serviciului Investigaţii Criminale, Secţiei de poliţie rurală nr. 13 Crăcăoani şi Secţiei de poliţie rurală nr. 4 Târgu Neamţ – toate din cadrul IPJ Neamţ. De asemenea, la realizarea actelor de cercetare penală au contribuit, în mod decisiv, lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Neamţ.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție, care nu poate fi înfrântă, în nicio situaţie, decât printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei.
În luna aprilie 2025, tvmneamt.ro a dezvăluit o parte dintre neregulile care se petreceau la Grumăzești- articol plus reportaj video:
I.C.













2 comentarii. Leave new
de cand au masinile institutiei, toti primarii/viceprimarii le folosesc in scop personal…inclusiv in week-end uri, la nunti/botezuri, etc. Toti primarii din zona Targu Neamt. dustere, superb, electrice, se stie se toti
La cite or făcut,nici pușcăria nu e o pedeapsă
Trebuie schimbat sistemul!