Un tânăr de doar 15 ani, și-a testat abilitățile de motociclist, pe un drum comunal din Pângărați, după ce a refuzat să oprească la semnalul polițistilor. În cele din urmă, a fost tras pe dreapta. Acum are dosar penal pentru două infracțiuni rutiere. ”La data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 21:30 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au efectuat semnal regulamentar de oprire, în localitatea Pângărați, a unei motociclete condusă de o persoană de sex masculin, care se deplasa pe D.C. Stejaru.
Acesta nu s-a conformat indicațiilor organelor de politie, continuându-și deplasarea, fiind depistată de polițiști pe raza localității Pângărăcior.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că motocicleta nu era înmatriculat, iar conducătorul auto, în vârstă de 15 ani, nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, trasmite IPJ Neamț.
Și un bărbat din Rediu s-a luat la întrecere cu poliția. A încercat să fugă de oamenii lgii, pentru că se urcase beat la volan. ”La data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control a traficului rutier, în localitatea Rediu, au efectuat semnal acustic și luminos pentru oprirea unui autoturism.
Conducătorul auto nu s-a conformat, fiind urmărit pe o distanță de aproximativ 2 km, acesta îndreptându-se spre lunca Bistriței, pe un teren neamenajat, unde a abandonat mașina, fiind identificat la o distanță de aproximativ 500 metri față de aceasta.
Conducătorul auto în vârstă de 51 de ani, din Rediu, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe”, mai transmite IPJ Neamț.
I.C.