Scene incredibile s-au petrecut ieri la Roman, judetul Neamt. Politistii nu au fost lasati sa puna un banner si lumanari pe gardul Politiei Municipiului, in semn de durere la moartea colegului lor, politistul Sorin Vezeteu, ucis joi seara la Suceava cu 40 de lovituri de cutit, in timp ce se afla singur in patrulare, din cauza deficitului de personal din sistem.
Potrivit politistului Ioan Canarau, presedintele Sindicatului Agentilor de Politie Neamt si vicepresedintele Sindicatului Europol, in jurul orei 13, cu acordul sefilor, a aprins lumanari in locul amintit si a pus un banner cu inscriptia „Ministerul Afacerilor Interne UCIDE POLITISTI ! Luptam sau asteptam sa ne vina randul ?”. Pana la ora 13:50, Canarau a stat in locul respectiv, apoi la ora 14 a intrat in serviciu, cand a fost anuntat si somat de doi ofiteri din conducerea IPJ Neamt, sa ia tot de acolo, sub pretextul ca exista risc de incendiu. Chiar daca le-a explicat celor doi ca este vorba despre un eveniment tragic in care a decedat un politist, nu a gasit ingaduinta, apoi a constatat ca bannerul fusese deja dat jos si a decis sa stinga si lumanarile, pentru ca ii crede in stare pe sefii lui sa insceneze un incendiu, pentru a-l acuza ulterior pe el.
IPJ Neamt, si nu ne indoim ca si alte inspectorate din tara se dovedesc inca o data niste institutii anacronice, iar daca punem la socoteala si modul in care comunica, dar si in care sunt respectati si protejati lucratorii din sistem, le putem banui ca fiind bolnave. Grav bonave, si fara o reforma din temelii Ministerul de Interne va ajunge la boala incurabila. Este neaparat nevoie de legi care sa le ofere protectie si maxima autoritate politistilor, altfel, scenele cum a fost si cea de la Suceava, vor deveni cotidiene.
Iata mai jos cum s-au petrecut evenimentele de ieri, povestite cu lux de amanunte, de Ioan Canarau:
”La IPJ Neamt mentalitatile comunisto-securiste inca mai exista !
Prin niste birouri prostia musteste in pereti !
Unii sefi nu simt compasiune, regrete, pana la urma respect fata de memoria unui politist cazut la datorie !
Am trait cea mai umilitoare experienta din intreaga mea cariera de politist!
De-a lungul anilor am fost injurat, amenintat cu moartea, lovit, ultragiat, scuipat, dar niciodata nu m-am simtit atat de umilit si de jignit !
Vineri, am decis sa aprind cateva lumanari in fata Politiei Mun. Roman, in memoria politistului ucis in gara din Suceava !
Totodata mi-am exprimat si nemultumirea fata de cum sunt tratati politistii si cat de mult suntem expusi riscurilor fara nicio minima protectie logistica si legislativa, prin afisarea unui banner cu inscriptia ” Ministerul Afacerilor Interne UCIDE POLITISTI ! Luptam sau asteptam sa ne vina randul ?”, banner pe care l-am mai folosit si cu alte ocazii !
Intre orele 13.00 – 13.50 am stat in fata institutiei. La ora 14.00 am intrat in serviciul de patrulare, schimbul II, dupa ce am discutat cu loctiitorul IPJ Neamt si am cazut de comun acord ca bannerul si lumanarile sa ramana in locul unde au fost amplasate pana la ora 22.00, cand ies din serviciu ! In clipa urmatoare l-a lovit amnezia si a uitat ce am vorbit ! Noroc de niste aplicatii pe telefoanele astea mobile !
Dupa cateva minute am fost somat de catre ofiterul ” la comanda” sa mut bannerul si sa sting lumanarile pentru ca exista risc de incendiu ! Nu-mi venea sa cred ochilor ce vad si urechilor ce aud ! I-am spus distinsului ofiter ca este un eveniment extrem de tragic si trebuie tratat ca atare si ca eu consider ca nu se incalca nicio lege daca politistii isi exprima in acest mod compasiunea si regretele pentru moartea politistului !
Dupa cateva clipe alt distins ofiter mi-a spus ca va da bannerul jos de pe gardul metalic unde il aplasasem, chiar daca i-am explicat destul de clar ca actiunea este perfect legala si normala in astfel de situatii si i-am atras atentia ca va comite un abuz!
Am plecat in patrulare si dupa o jumatate de ora am constatat lipsa bannerului ! Mi s-a atras din nou atentia sa sting lumanarile ! Pentru ca ii credeam in stare de orice, adica sa provoace un incendiu, tocmai pentru a da alta conotatie evenimentului, am stins, cu mahnire in suflet, lumanarile !
La iesirea din serviciu am solicitat o copie dupa procesul verbal intocmit cu ocazia ridicarii acelui banner!
Am primit un refuz ferm si o serie de umilinte si expresii jignitoare din partea unui individ pe care nu-l pot numi coleg, care mi-a spus ca din cauza mea mor politistii si ca nu am dreptul sa pun bannere pe gardul Politiei Roman !
Aceasta din urma expresie am auzit-o la telefon si din gura Inspectorului General al Politiei Romane care, in opinia sa considera ca legea nu permite ca politistii sa-si exprime in mod public nemultumirile si sa-si planga mortii asa cum cred, cu lacrimi pentru eroi si cu sila pentru sefii care ii trimit intentionat pe politisti la moarte !
Nu am sa dau numele necolegilor mei, tocmai pentru a nu-i trimite in troaca de laturi a ministerului, merita ceva mai bun, un wc !
Asa cred sefii din Politia Roman si din IPJ Neamt ca trebuie sa cinsteasca moartea tragica, eroica, a unui politist si sa aprecieze ca mai exista cate un ” nebun ” care sa spuna lucrurilor pe nume si sa se lupte chiar si pentru ei !
Sa va fie rusine, indivizilor care va credeti politisti ! Sunteti neoameni, zero barat, multime vida in creiere, sincer!
Cat de incuiati la minte sunteti sa fiti in stare sa va purtati astfel ?
Eu am impresia ca ati trecut prin politie ca gasca prin apa, nu s-a prins nimic de voi !
A murit un politist, de ce oare trebuie sa va pese si voua ? Chiar !
Mi-e sila ca va am in preajma, la servici, sincer !
Voi sunteti protejati de multe usi de termopan si de birouri masive in spatele carora miscati capetele stanga-dreapta pentru a legana singurii neuroni pe care ii mai aveti, asa de plictiseala, sa alungati greata din gatlejuri, provocata de mirosul din pereti, miros de prostie, din transpiratia voastra !
In Politia Romana nu e nevoie de o reforma, o rascoala ar fi mai indicata !
Ministerul Afacerilor Interne, Romania UCIDE POLITISTI ! Luptam sau asteptam sa ne vina randul,stimati colegi ?
Cat mai suportam sa fim bataia de joc a unor minti inchise, cu suflete jegoase si buze lipicioase ?
Cu stima pentru eroi, Canarau Ioan, vicepresedinte al Sindicatului Politistilor Europeni, Europol !”
Ionut CORFU