Invatamantul dual a devenit realitate in Romania. Ordinul nr. 3.554, privind Metodologia de organizare si functionare a invatamantului dual a fost publicat de Ministerul Educatiei in Monitorul Oficial, pe 5 aprilie 2017,  a anuntat astazi intr-o conferinta de presa, Mihai Apopii, presedintele Camerei de Comert si Industrie Neamt.

Pe marginea infiintarii invatamantului dual s-a discutat peste trei ani si s-a ajuns pana la urma la o forma finala, chiar daca are si unele aspecte care nu convin, asupra carora se va reveni in perioada urmatoare. Efortul Camerelor de Comert pentru implementarea acestui tip de invatamant in Romania fost facut in ideea de a ajuta firmele sa-si formeze forta de munca calificata.

De fapt, aceasta forma de invatamant este o resuscitare a scolilor profesionale, dar este organizat la initiativa operatorilor economici, in functie de nevoile pe care le au in ceea ce priveste necesarul de forta de munca in companii si se organizeaza in unitati de invatamant  de stat sau particulare autorizate in baza unui contract de parteneriat care se incheie cu unul sau mai multi operatori economici si cu unitatea administrativ-teritoriala.

In respectivele unitati de invatamant se vor infiinta o clasa sau mai multe, la initiativa operatorilor economici interesati, in calitate de potentiali angajatori si parteneri de practica. Operatorii economici asigura pe banii lor pregatirea practica a elevilor, bursa la nivelul celei acordate din bani publici si alte cheltuieli pentru formarea elevilor. Tot firmele care vor solicita constituirea de astfel de clase profesionale, vor suporta cheltuielile pentru echipament de lucru si protectie, transport, masa si cazare pe timpul pregatirii paractice.

A fost prevazuta si posibilitatea ca aceste cheltuieli sa fie deductibile.

Invatamantul dual a fost inspirat dupa modelul German ”Go VET”. Noi am vrut sa aiba mai multe componente ale acestui sistem, insa tipic romanesc, trebuie sa complicam un pic lucrurile, dar cum totul este perfectibil, vom insista si poate se vor aduce modificari, pentru ca lucrurile sa fie mai simple. Oricum, ne asteptam ca ceea ce s-a reusit pana acum sa fie un pas important in organizarea invatamantului dual si o sansa de rezolvare a actualei crize de personal din firmele romanesti”, a declarat Mihai Apopii

Dua terminarea cursurilor, elevii au asigurat un loc de munca in cadrul firmelor care le-au suportat scolarizarea, iar pentru ca nu orice companie poate suporta costurile mari ale acestei forme de invatamant, s-a prevazut si posibilitatea ca firmele cu cel putin 100 de angajati, sa se poata asocia in constituirea unei clase de meserii, care trebuie sa aiba cel putin 25 de elevi.

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.