Prestație de toată jena a interimarului Ion Asaftei de la CJ Neamț, în fața reporterului Pro TV, Alex Dima, în timpul realizării reportajului ”Spitalul Infernal”- România, te iubesc!, difuzat seara trecută, de Pro TV.
Întrebat ce face CJ Neamț în privința dezastrului de la spital, Asaftei a spus că Doru Conachi, director executiv în CJ Neamț, merge la București la fiecare două săptămâni, exact pentru această problemă. Referitor la rezultatele drumurilor la București, Asaftei a spus: ”Așteptăm, așteptăm și așteptăm”. Interimarul Asaftei nu s-a putut abține să joace și cartea naționalismului deșănțat, deși asta nu are nicio legătură cu subiectul pe care a fost abordat: ”Eu, pentru țara asta și pentru România, îmi dau viața”.
Reportajul Pro TV scoate la iveală încă o dată, că spitalul este în colaps. De data asta, cadrele medicale nu s-au ferit să vorbească deschis despre lipsurile din spital și despre infernul în care sunt nevoite să-și desfășoare activitatea.
Asaftei a fost pus de PSD în locul lui Arsene, în urmă cu 6 luni și abia sâmbătă, 14 octombrie, a mers pentru prima dată la spitalul din subordinea CJ Neamț. Asaftei a fost și vicepreședinte al CJ Neamț, între 2016-2020.
Până în urmă cu câteva zile, directorul spitalului a fost Alexandru Filimon. Acesta nu era și nu este înregimentat politic, și a preluat funcția prin concurs, în urmă cu mai bine de 2 ani. Pentru că eforturile sale de a îndrepta măcar parțial lucrurile, au fost sortite eșecului, a apelat la o ultimă soluție. O scrisoare către prefect, în care îi semnala reprezentantului guvernului în teritoriu, că situația de la spital este extrem de gravă, și că instituția ar trebui trecută sub stare de urgență. După câteva zile, Filimon și-a semnat demisia. În locul lui, Asaftei a numit-o director pe medicul Cristina Atănăsoaie, activist PSD.
Reportajul Pro TV integral, mai jos:
Bună ziua. Nu am mai văzut un discurs de politruc de vreo 20 de ani. Așa ceva e greu de digerat. Omul habar nu are pe ce lume trăiește, are câteva stereotipuri în perorațiile fără niciun fond, în rest varză!!! Interesantă o afirmație în marginea pădurii, la emisiunea de la Pro Tv: “N-am nicio treabă cu unii și cu alții”. Acum, pnl-iștii nu cred că se așteptau să îi asculte Asaftei, dar nici de psd-iști nu-l interesează? Oare ce zice dl. Harpa? Să nu mai zic de emisiunea de dimineață de la Mesagerul. Omul nu știe ce atribuții are CA-ul spitalului. Totul trebuie făcut de manager, în condițiile în care toate licitațiile le face CJ-ul. Auzi la el, vrea să mențină pilonii podului de la Luțca pentru a-i folosi la noul pod care se va construi. Habar nu are că podul era de tip hobanat, suspendat pe cabluri de oțel. Personajul cred că nu-și ia tratamentul la timp. Să ne ferească Dumnezeu ce specimen de conducător al administrației județene!