*Polițiștii îi vor sfătui pe copii și tineri, dar și pe părinți cum să nu devină infractori * De asemenea, oamenii legii vor arăta ce pedepse îi așteaptă pe cei care aleg calea fărădelegii
Copiii și părinții află zilele acestea despre cum pot preveni să devină victime ale rău-făcătorilor, dar și cum să nu ajungă de partea răului.
„Săptămâna prevenirii criminalității“ a debutat ieri cu o conferință de presă organizată de conducerea Poliției Neamț, la care au fost prezentate activitățile pregătite pentru fiecare zi, cu mențiunea că programul se derulează în fiecare localitate din județ, cu implicarea polițiștilor din secțiile rurale.
Noutatea celei de-a X-a ediții a campaniei de prevenire ce țintește segmentul tinerilor este includerea între tematicile obișnuite a celei referitoare la prevenirea criminalității organizate, ca răspuns al autorităților la tendința de creștere a acestui gen de infracțiuni comise de tineri. Joi, 1 octombrie, este ziua dedicată acestei teme, când în sala de festivități a Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu“ din Piatra Neamț sunt invitați 200 de elevi să participe la o dezbatere privind implicațiile legale ale consumului de droguri și traficului de persoane. Discuțiile vor fi purtate de un cadru al structurii de Combatere a Crimei Organizate Neamț, de reprezentanții Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog CEPECA Neamț, ai Inspectoratului Școlar Neamț și ai unității de învățământ.
Infractorii sau cei pe cale de a comite fărădelegi sunt și ei vizați de această campanie de prevenire organizată de polițiști. „Activitățile din această campanie se adresează unui număr cât mai mare de cetățeni, astfel încât fiecare să-și adapteze atitudinea pentru a nu deveni victima unei infracțiuni. Dar, desigur, se adresează și celor care comit infracțiuni, tocmai pentru ca aceștia să afle care sunt consecințele faptelor dumnealor“, a declarat comisarul șef Paul Tablan, șeful Poliției Neamț.
Partenerii care sunt alături de polițiști zilele acestea în campania „Săptămâna prevenirii criminalității“ sunt Autoritatea Teritorială de Ordine Publică ATOP Neamț, CEPECA Neamț, Direcția pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, Fundația „Solidaritate și Speranță“ filiala Săvinești, Inspectoratul Școlar Neamț și, nu în ultimul rând, Consiliul Județean Neamț.
*Soluții de prevenire în brainstorming cu liceenii
Ieri, în prima zi a campaniei, dedicată prevenirii delincvenței juvenile, la sediul IPJ Neamț a avut loc o activitate gen „Ziua porților deschise“ la care au participat liceeni din anii II și III de la unitățile de învățământ din Piatra Neamț.
Tinerii au fost atrași într-un brainstorming sub sloganul „Un tânăr prevenit este un tânăr salvat“, prin care polițiștii de prevenire au dorit să obțină un număr cât mai mare de idei venite din partea tinerilor privind principalele cauze care-i determină pe unii să comită infracțiuni, precum și soluții de reducere a fenomenului infracțional în rândul minorilor.
În continuare, liceenii au aflat câteva din secretele meseriei de polițist, în ideea de a-i atrage spre a alege o astfel de carieră, și le-a fost prezentată oferta educațională a MAI ca parte din inițiativa campaniei naționale „Și TU poți deveni POLIȚIST!“. Tinerii au stat apoi de vorbă cu criminaliștii nemțenii, care le-au împărtășit detalii din munca lor extrem de interesantă. La final, au avut parte de o demonstrație a mascaților de la Serviciul de Acțiuni Speciale a IPJ Neamț, care a fost însoțită de câteva explicații legate de activitatea acestei trupe de elită folosită în misiunile mai deosebite pe care polițiștii le efectuează.
Astăzi, 29 septembrie, este ziua dedicată prevenirii victimizării minorilor. Sunt programate activități la Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive“ de la Săvinești al Fundației „Solidaritate și Speranță“ din localitate, cu tema „Violența asupra copiilor, consecințe cognitive, emoționale și comportamentale“. Sunt propuse spre dezbatere subiecte ca violența în familie, formele abuzului, violența în mediul școlar, cea transmisă prin intermediul canalelor media și influențele pe care le au asupra dezvoltării copilului. La activitate participă reprezentanți ai Primăriei Săvinești, polițiștii de prevenire și reprezentanții fundației.
Cristina Iordache