Directorul CSEI Roman (Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă) a fost demis de ISJ Neamț, după moartea elevului călcat de tren după ce a plecat din școală în timpul orelor de curs. Băiatul de 14 ani suferea de handicap grav și a plecat din Centru fără să fie observat, sfârșind sub roțile unui tren.

Comunicatul ISJ Neamț:

În legătură cu tragicul eveniment în care a fost implicat un elev al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă din municipiul Roman, Inspectoratul Școlar Județean Neamț comunică următoarele:

• inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Neamț a luat măsuri imediate, eliberând Decizia Nr. 28/25.01.2024, prin care s-a constituit Comisia de verificare a aspectelor semnalate/sesizate la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Roman și a dispus deplasarea comisiei menționate la unitatea de învățământ implicată în evenimentul menționat;

• Comisia de verificare a aspectelor semnalate/sesizate la Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Roman s-a deplasat la unitatea de învățământ în dimineața zilei de 26.01.2024 și a întocmit Raportul Comisiei, înregistrat la Inspectoratul Școlar Județean Neamț cu nr. 830/28.01.2024;

Membrii Consiliului de administrație au analizat luni, 29.01.2024, înscrisurile, dovezile, au evaluat riscurile și calitatea actului managerial și, în urma votului, au hotărât încetarea detașării în interesul învățământului pentru directorul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Roman, acesta fiind înlocuit de un alt cadru didactic din cadrul unității de învățământ, începând cu data de 29.01.2024.

Totodată, au fost finalizate verificările și în cazul elevei de 17 ani de la Liceul Sportiv din Roman, care a căzut de la geamul internatului. Comunicatul ISJ Neamț:

În urma apariției în presă a articolelor referitoare la evenimentul petrecut în incinta Liceului cu Program Sportiv Roman, prin care se afirma că o eleva a căzut de la etajul al II-lea al internatului unității de învățământ menționate, Inspectoratul Școlar Județean Neamț comunică următoarele:

• inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Neamț a luat măsuri imediate, eliberând Decizia Nr. 29/25.01.2024, prin care s-a constituit Comisia de verificare a aspectelor semnalate/sesizate la Liceul cu Program Sportiv și a dispus deplasarea comisiei menționate la unitatea de învățământ implicată în evenimentul semnalat;

• Comisia de verificare a aspectelor semnalate/sesizate la Liceul cu Program Sportiv s-a deplasat la unitatea de învățământ în dimineața zilei de 26.01.2024 și a întocmit Raportul Comisiei, înregistrat la Inspectoratul Școlar Județean Neamț cu nr. 829/26.01.2024;

• au fost audiate persoanele în măsură să ofere informații relevante privind evenimentul petrecut (directori, diriginte, pedagog de zi, supraveghetor de noapte, elevi), au fost verificate documentele instituționale, întocmite cu scopul asigurării securității elevilor, precum și cele care menționează modalitățile de organizare/funcționare a unității de învățământ și a internatului, procese-verbale și alte documente relevante în acest caz;

• s-a constatat că incidentul în care a fost implicată eleva unității de învățământ s-a petrecut în data de 24.01.2024, la ora 01:10, aceasta căzând de la etajul al II-lea al căminului-internat (camerele destinate cazării aflându-se doar la acest etaj), cu scopul de a părăsi incinta, încălcând astfel regulamentele unității de învățământ și al internatului în care era cazată; vătămarea survenită a condus la solicitarea ambulanței, anunțată prompt prin apelul unic de urgență, și la internarea într-o unitate spitalicească, unde s-au constatat leziuni minore, însă, pentru siguranță, s-a decis supravegherea medicală timp de câteva zile;

• anterior incidentului, eleva a solicitat părăsirea unității de cazare, pentru intervalul orar 18:00-19:00, al zilei de 24.01.2024, iar la revenirea în incintă a fost văzută de paznicul de serviciu și de supraveghetorul de noapte care nu au remarcat vreo schimbare comportamentală; la ora stabilită pentru stingere, 22:30, camerele au fost verificate, elevii interni erau prezenți, inclusiv eleva în discuție; în urma incidentului, camera elevei a fost din nou verificată, atât de angajații unității de învățământ, cât și de reprezentanții Poliției Municipiului Roman și nu au fost găsite recipiente de/cu băuturi alcoolice.
Au fost formulate recomandări atât pentru eleva implicată și familia acesteia, cât și pentru managerii și angajații unității de învățământ și se va monitoriza strict punerea în aplicare a acestora, insistându-se asupra faptului că managerii instituției au obligația de a se asigura, cu responsabilitate, că activitatea fiecărui angajat este efectuată în conformitate cu legislația în vigoare. Conform Contractului de management educațional, încheiat între directorii unității de învățământ și Inspectoratul Școlar Județean Neamț, managerii instituției aveau obligația să semnaleze incidentul inspectorului școlar general și susțin că regretă comunicarea întârziată. Membrii Comisiei de verificare a aspectelor semnalate/sesizate la Liceul cu Program Sportiv vor analiza și acest aspect și vor propune Comisiei de evaluare a activității manageriale măsura necesară.

I.C.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.