În perioada Sfintelor Sărbători de Paşte, credincioşii catolici și ortodocși se vor afla în lăcaşurile de cult, pentru a primi Lumina Învierii Domnului. Pentru ca aceste momente de rugăciune şi apropiere de Dumnezeu să fie petrecute în linişte şi siguranţă, pompierii militari nemțeni recomandă populaţiei, dar şi slujitorilor bisericilor, respectarea următoarelor măsuri privind apărarea împotriva incendiilor:

  • Accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult să fie permis în limita capacităţii bisericii;
  • În condiţiile unui număr foarte mare de credincioşi, se recomandă desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericii;
  • Menţinerea uşilor de acces/evacuare în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase;
  • În cazul organizării slujbelor religioase în bisericile din lemn, nu se va permite aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente şi prezintă un risc foarte mare de incendiu;
  • Evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare / renovare şi interzicerea desfăşurării lor în obiective în care sunt amplasate schele;
  • Desemnarea, de către preoţi, a unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii (stingătoare de incendiu);
  • Enoriaşii vor menţine o distanţă de siguranţă faţă de cei din jurul lor, pentru a evita contactul dintre lumânări şi hainele sau părul acestora;
  • Depunerea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (ex: tăvi metalice umplute cu nisip), în exteriorul lăcaşelor şi la distanţa de siguranţă faţă de elemente combustibile;
  • Efectuarea, prin grija personalului clerical de la biserici şi mănăstiri, a unei verificări după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de iniţiere a unui incendiu: stingerea lumânărilor la terminarea activităţilor şi evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii, deconectarea aparatelor electrice şi a instalaţiei de iluminat;
  • Parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase, se va face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau să împiedice accesul la hidranţii exteriori de incendiu.
  • supravegherea permanentă a copiilor pe timpul desfășurării slujbelor;

 

  • în cazul izbucnirii unui incendiu pe timpul slujbelor religioase se recomandă:
    • să nu intre în panică și să își păstreze calmul;
    • să anunțe începutul de incendiu la numărul unic 112;
    • să acorde prioritate la evacuare copiilor și femeilor;
    • să identifice și să utilizeze mijloacele inițiale de stingere a incendiilor;
    • să permită accesul forțelor de intervenție pentru stingerea incendiului.

 

  • la sosire acasă după slujba de Înviere, recomandăm:
  • amplasarea lumânărilor aprinse în suporturi stabile, la distanțe de siguranță față de materialele combustibile;
  • copiii nu vor fi lăsați nesupravegheați în încăperile în care se află lumânări/candele aprinse;
  • stingerea lumânărilor/candelelor în momentul în care se merge la culcare.

Cu speranţa că recomandările noastre vă vor fi de folos, personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava”al judeţului Neamț vă urează ca Sfintele Sărbători Pascale să vă aducă multă sănătate, pace şi lumină în suflet!

(sursa: comunicat ISU Neamt)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.