InfractionalLocal
Citit de: 68 ori

Jaf ca în filme la o sală de jocuri din Piatra Neamț

Bărbat dispărut de două zile, căutat de polițiști
Ședință de urgență la Prefectura Neamț din cauza pestei porcine africane

Un bărbat din comuna Săvinești, care în luna ianuarie a jefuit o sală de jocuri din Piatra- Neamț, a fost arestat preventiv ieri. Cu o cagulă pe față și înarmat cu un cuțit cu care a amenințat o angajată a sălii de jocuri, bărbatul a reușit să fure peste 26.000 de lei. O parte din bani erau asupra angajatei, iar o parte au fost luați din seif. Acesta este acuzat și de distrugere, după ce în luna februarie, a incendiat terasa unei pensiuni. ”La data de 20.02.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat în vârstă de 44 de ani, recidivist, care a dobândit astfel calitatea de inculpat sub aspectul săvârşirii, în concurs real, a infracţiunilor de tâlhărie calificată şi distrugere.

În baza mijloacelor de probă administrate procurorul a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

– la data de 15.01.2024, în jurul orei 22:56, inculpatul, având faţa acoperită cu o mască de culoare neagră, a pătruns în incinta unei săli de jocuri, unde, având asupra sa un cuţit pe care l-a folosit pentru a o ameninţa pe angajată, i-a solicitat acesteia să îi dea banii din borseta ce o purta asupra sa, precum şi banii din interiorul seifului, reușind să fugă cu borseta şi banii din seif, fiind creat un prejudiciu în valoare de 26138 lei;

– la data de 10.02.2025, în jurul orei 05:35, folosind o substanţă inflamabilă, inculpatul a dat foc unei mese şi unui scaun de pe terasa unei pensiuni, cauzând un prejudiciu de aproximativ 800 lei, ocazie cu care a aruncat în faţa uşii de acces în societate şi borseta sustrasă la data de 15.01.2025.

La data de 20.02.2025, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamţ a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, aceasta fiind admisă.

Anterior, la data de 19.02.2025, inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de vinovăţie”, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ.

Minuta instanței:

I.C.

 

Distribuie știrea:

Etichete: Jaf ca în filme la o sală de jocuri din Piatra Neamț
Articolul anterior
Bărbat dispărut de două zile, căutat de polițiști
Articolul următor
Ședință de urgență la Prefectura Neamț din cauza pestei porcine africane

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed